Răspunsul Funky Citizens la Hotărârea nr. 1348 din 9 iunie 2026 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii: Consiliul Suprem al Magistraturii pretinde existența unui „atac fără precedent asupra independenței justiției”.
Ana Mocanu, director executiv al Funky Citizens, transmite un răspuns public la acuzațiile din recenta hotărâre a Secției pentru judecători a CSM.
Conform organizației hotărârea include, între elementele acestui pretins atac, și demersuri ale Funky Citizens printre care: organizarea unor adunări publice, inițierea unei petiții, pozițiile publice exprimate și participarea la grupul de lucru constituit la nivelul Guvernului.
Ni se atribuie și participarea la „campaniile de denigrare” legate de pensiile magistraților – afirmație care nu corespunde realității.
Unica mențiune a temei figurează într-o contribuție solicitată chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Demersurile la care se referă hotărârea sunt publice și au fost derulate în mod legal și în concordanță cu drepturile și libertățile constituționale: dreptul de petiționare, libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare, participarea la procesul de consultare.
Contribuțiile noastre sunt publice, tehnice și documentate.
Obiectivul lor este consolidarea independenței justiției, prin garanții procedurale: repartizarea aleatorie efectivă a dosarelor, continuitatea completului de judecată, transparența procedurilor de numire și promovare, protecția libertății de exprimare a magistraților, în acord cu jurisprudența CEDO.
Critica instituțiilor publice este o componentă a societății democratice.Ne îngrijorează faptul că o instituție din interiorul sistemului judiciar califică drept atac la adresa justiției exercitarea unor drepturi constituționale.
O asemenea abordare riscă să producă exact efectul pe care hotărârea își propune să îl prevină: erodarea încrederii cetățenilor în justiție.
Încrederea publicului nu se consolidează prin descurajarea participării civice, ci prin instituții care răspund cu deschidere preocupărilor legitime ale societății.
Vom continua să ne exercităm drepturile și libertățile și să veghem ca aceste drepturi să fie respectate, pentru noi și pentru toți cetățenii. Îi încurajăm pe toți cei care împărtășesc aceste valori să își exercite, la rândul lor, drepturile cu încredere.
Reafirmăm disponibilitatea organizației pentru un dialog instituțional transparent și incluziv cu toate autoritățile statului.
Poți citi răspunsul nostru în întregime aici: https://funky.ong/raspunsul-la-hotararea-nr-1348-din-9-iunie-2026-a-sectiei-pentru-judecatori-a-consiliului-superior-al-magistraturii/
Urmăriți Saptamana.online și în Google News


