Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu
Nimic nu te smerește mai mult ca peștera. I-aș duce aici pe toți înfumurații lumii, politicieni, înstăriți, clerici care, în loc să-și plece capetele a umilință, și-au înălțat nasul a îngâmfare.
Nimic nu te smerește ca peștera, ca pustia. Te dezbraci de toate hainele tale frumoase care nu mai contează. Cizme de cauciuc, puțind a transpirație și-a grafit de Schneider, mănușile rupte de la cățărare.
Când îți pui casca pe cap, rugăciune la Domnul, că din adâncurile pământului iarăși m-ai scos, înmulțit-ai în mine mărirea Ta și din adâncurile pământului iarăși mai scos.
Lași afară cupa de cleștar, vei bea apă câinește, cel mult din căușul palmei, amintindu-ți că inima ta e de împrumut și cine bea apă vie va avea lumină.
Dumnezeu nu e cola, vin de colecție, coniac cu stele. E apă rece băută din căușul palmei de un sărac îngenuncheat și cu capul plecat.
Niciodată singur.
Prietenii tăi, camarazii tăi. Împarți cu ei sandviciul (tu nu mănânci pâine albă, dar mulțumești frumos, în numele iubirii), corzile semistatice și carabinierele.
Tot ce au ei îți aparține, și tot ce duci în rucsacul tău de peșteră e pentru ei, trusa de prim ajutor, acumulatorii de rezervă, furtunașul transparent care, la o adică, are rol de garou hemostatic.
Râdem mult, hohotind prin sălile gigantice, apoi ne ia rușinea, stingem luminile și cântăm Hristos a înviat din morți în întunericul pământului, părinte Crin, hai să cântăm Hristos a înviat pentru părinții noștri care nu mai sunt, stingem luminile și cântăm.
A, și încă ceva. Noi, speologii, niciodată nu ne trădăm. Când montezi blocatorul și capul de coardă, când cel care a verificat plăcuța și veriga amarajului strigă LIBER!, ai pornit ferm și cu încredere.
Toată viața ta, a familiei tale care te așteaptă e într-un singur cuvânt: LIBER, rostit de fratele tău.
Pentru noi nu există trădare, căci smerenia naște iubirea iar iubirea e singura haină pe care avem dreptul să o așternem pe umerii fratelui nostru.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News
