Ajutați: O cană de apă

Data:

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Bizar omul, ca toți prietenii mei, Ionică Scridon. Om de munte, talpă de țăran, mustind de dorul după bătătura pierdută din Feldru, legat strâns de destinul locului aceluia binecuvântat, pe Valea Someșului, și-mi zice într-o zi Ionică, părinte, am un magazin de haine, un prieten, soția lui a murit de cancer și în amintirea ei, de sufletul ei, mi-a donat hainele din rețeaua de magazine pe care le avea, sunt noi, plus altele strânse între timp aproape noi, mi s-au înmuiat genunchii auzindu-I povestea, îmi bătea în ochi inima bietului om rămas văduv cu hainele alea în brațe, suferința lui.
Că despre suferință e vorba.
La Feldru, pe Valea Someșului, există un preot fabulos, fabulos, părintele Clapa Ioan. Distins, elegant ca un crochiu impresionist, generația tânără de preoți, ăia care îmi fac inima să râdă cu gura până la urechi, tabere pentru copii, binefaceri, există o asociație de tineri creștini în parohia aceea, ”O cană cu apă”, splendid omul, împrăștie pe Hristos în inimile celor pe care îi atinge, și are la parohie un cabinet unde se fac terapii pentru copiii cu autism din Țara Năsăudului.

Mai are bani pentru o săptămână.
Așadar, sâmbătă, 27 iunie, în Piața Oser din Cluj Napoca, pe Str. Bobâlnei nr. 65, vom scoate la vânzare aceste haine rămase de sufletul creștinei cu nume blând.

Avem nevoie să-l ajutăm pe părintele Clapa să aibă grijă de copiii aceia încă un timp. Vom face mai multe lucruri deodată; ajutăm copiii îngrijiți de părintele Clapa și îmbrăcăm în haine nevăzute, de lumina, inimile noastre.

Pentru că ”atunci când mâinile dăruiesc, inimile vorbesc.” E deviza Asociației umanitare Omega.


Sâmbătă voi fi la Oser, în Cluj, însoțit de Mihai și Roxana, și vă aștept cu drag. Vă cer o mână de ajutor pentru ca ajutorul acesta să poată curge mai departe, că mila e fructul iubirii. Mai schimbăm o vorbă, râdem, ne îmbrățișăm, ne suflăm prin ochi unii altora duh de dragoste.
Vă rog, împrăștiați vestea, mai ales prin grupurile de impact clujean. Să fie de folos copiilor! Distribuiți, rogu-vă.
Mulțumesc, părinte Clapa Ioan, mulțumesc Ionică Scridon și Fundației Omega. Planeta se învârte și datorită unora ca voi.
Vă aștept cu drag, sâmbătă dimineața la Cluj, în Oser!

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primăria Bistrița continuă evaluarea arborilor din oraș pentru eliminare exemplarelor degradate

Primăria Bistrița continuă procesul de verificare a arborilor aflați...

Ziua Meșteșugarilor revine la Tonciu. Tradiția împletitului în papură, celebrată la ediția a XVI-a

Comunitatea din Tonciu, comuna Galații Bistriței, va găzdui duminică,...

Studiu: 71% dintre români vor ca partidele politice să se delimiteze clar de extremism

Majoritatea românilor consideră că politica autohtonă trebuie să se...

Gloria Bistrița, victorii de pregătire cu CFR Cluj FC Bacău, înaintea debutului de sezon

Gloria Bistrița, victorie de prestigiu în Gruia: 2-0 cu...