Dezleagă – mă de matematica cea de voie și fără de voie

Data:

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

E ora trei și tocmai am ieșit dintr-un coșmar ca dintr-o peșteră neagră în care te-ai rătăcit. Potențată masiv de o discuție cu o prietenă (îi povestisem cum a fost la întâlnirea de 40 de ani de la terminarea liceului, de profii care au participat, ea a contrabalansat în practic discuția, are o fetiță care a luat opt și ceva la matematică), potențată de discuția asta, zic, la care adaugăm o bere stong și-o cină prea târzie, coșmarul meu cuprinde un bacalaureat pe care l-am dat la matematici, în bancă cu Adriana Mariana Labo, gazela colegă a noastră.

Nu pot descrie groaza pe care mi-au stârnit-o cele trei exerciții. Adâncă, până la balamaua minții, acolo unde un mic pas lateral te aruncă în cea mai pură nebunie. Inima tahicardică dându-se cu capul de coșul pieptului, ochii zvâcnind dureros și enunțul ăla monstruos de pe tablă, căruia, cum vă povesteam la întâlnire, în afară de a-l copia pedant în caiet, nu mai aveam ce să-i fac.

Pe mine stăteau focusate două camere de luat vederi, nu era nici un profesor supraveghetor (în structura coșmarului meu lipseau, vorba lui Marin Sorescu, secții importante), lipsea umanitatea unei supravegheri și implicit șansa vreunei mărețe clemențe, și deodată Mariana Adriana, gazela-colegă, mi-a zis te las să copiezi primul exercițiu, să-ți iei bacul, bine a zis, bine a făcut, l-am copiat precum copistul din ”Numele trandafirului”, cu limba smulsă, cu creierii vată cenușie de bumbac murdar, neînțelegând ceva, disperat ca într-un labirint în care cineva a stins definitiv lumina, am început să vă înjur printre buze pe toți, pe Ciupe Mircea, care m-a impresionat cândva ieșind la tablă ca un toreador în arenă și întorcându-se în banca din spate în triumful clasei, în aclamații de împărat roman ucigaș de barbari, măcelărind alb pe negru o ecuație astronomică, diabolică, cu multe capete și limbi veninoase, dispăruse și Cati cu blândețea ei condescendentă (mereu am știut că știe ceva ce eu nu știu să fi știut vreodată), Rodica Costache era absolvită de statut, era ceva profesoară deja, îi auzeam vocea pe coridor, și-n coșmarul ăsta doar Adriana-Mariana-Adriana, te las să copiezi un exercițiu să-ți iei bacul, îmi amintesc că era structurat pe o bază care începea cu mai multe date de naștere, de acolo pornea un excurs săltăreț doldora de cifre obeze și numere inexistente, încadrate de formațiuni ascuțite de litere grecești, mici falange ucigașe, am copiat cu nesaț din caietul ei (te rog, la următorul nostru bacalaureat-coșmar să scrii mai mare, te rog), și apoi am ieșit din coșmar transpirat de groază și mirosind a bere neagră și-a pastă de dinți cu mentol, am ieșit într-un pat cunoscut, lângă o siluetă îmbrăcată în păr roșu și mirosind a cremă hidratantă, e trei noaptea și în numele Domnului, profesor Jecan, dezleagă-mă de matematica cea de voie și mai ales de matematica cea fără de voia mea, amin. Cu ocazia acestui coșmar mi-am amintit, George Dindelegan, o discuție pe care ai avut-o la ora de română cu profa Popovici, vis a vis de lirica albă a lui Marin Sorescu, în speță de poezia ”Muzeul Satului”, care făcea parte din programă.

Tu ai obiectat puterea ilustrației, ea a făcut apel la sugestie și la metaforă, în general, și discuția voastră s-a încheiat cu o replica finală a profei (atunci mi s-a părut translucidă) care a zis ceva de ceea ce nu se vede din spatele a ceea ce se vede.

Ani de zile după (trecând peste misterul revelației teologice), am descoperit conceptul arhaic grecesc al Thalassei, zeița răspunzătoare de ceea ce nu se vede din spatele a tot ceea ce vedem.

Profa avea dreptate. Uneori a nu dezlega o problemă e mai important decât a-i desena soluția. Sarea pământului va rămâne misterul și scopul final al unui demers poate fi, paradoxal, să nu-i atingi scopul.Bună dimineața, dragii mei.În foto, zeița Thalassa, mozaic prebizantin aflat în muzeul Hatay din Antakya, Turcia de azi, Elada de ieri.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primăria Bistrița continuă evaluarea arborilor din oraș pentru eliminare exemplarelor degradate

Primăria Bistrița continuă procesul de verificare a arborilor aflați...

Ziua Meșteșugarilor revine la Tonciu. Tradiția împletitului în papură, celebrată la ediția a XVI-a

Comunitatea din Tonciu, comuna Galații Bistriței, va găzdui duminică,...

Studiu: 71% dintre români vor ca partidele politice să se delimiteze clar de extremism

Majoritatea românilor consideră că politica autohtonă trebuie să se...

Gloria Bistrița, victorii de pregătire cu CFR Cluj FC Bacău, înaintea debutului de sezon

Gloria Bistrița, victorie de prestigiu în Gruia: 2-0 cu...