Pe drumurile Desculțului

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu

Am împărțit tot ce am avut și-am păstrat pentru mine doar conturul sandalelor, curtea inimii mele.

Din inimă mi-am făcut plajă pustie, care așteaptă, în fiecare zi, o mare invazie zgomotoasă.

Și nici nu mai citesc de-a valma tot ce vine spre mine; pun cărțile să danseze salsa și să-mi spună tabla înmulțirii iubirii pe dinafară, înainte de a le pofti în interior, desculțe și îmbrăcate în sac.

Din când în când întâlnesc câte un om rândunică, în lanțuri de aur, și-i desenez Africa pe dosul palmei, că știți, primul om care a văzut piramida a fost cel care a îndrăznit să o viseze;

Nu vreau să conving pe nimeni de nimic, dar ce-am văzut și ce-am gustat în țara fericirii, aceea cânt la mese străine,

că nimic nu ai pe lumea asta, doar ce-ai iubit și ce-ai lăcrimat pe poteci, ce-ai mâncat privind cu drag pe celălalt, ce-ai băut șoptind spre stele în nopți date cu varul dezinfectant al iubirii,

și drumurile pe care le-ai pipăit cu mustățile de lumină ale sufletului, căutând urma pașilor Desculțului, și ochii pe care i-ai spălat cu frumusețe și bunătate, că dacă ochiul tău va fi curat toată lumea va musti de dumnezeire,

și drumurile pe care le-ai pipăit cu mustățile de lumină, căutându-i Înviatului oftaturile,

Drumurile.

Doamne, ai milă de sandalele mele nefericite și împletește-mi repede o cărare înspre Tine, din trei fire, două pe față și unul pe dos, două de râs și unul de plâns, cum stă bine omului să curgă prin lume.

Tudor Daniel Pavelea