Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele repere din noua organigramă a administraţiei municipale. În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi proiectele de hotărâri au fost dezbătute și aprobate. Au fost depuse doar câteva amendamente fără un impact major, venite chiar de la consilierul PNL Filip Tudor, în calitate de președinte al comisiei juridice.
În cadrul conferinței de presă și ulterior în ședința de consiliul local primarul Ioan Turc a prezentat faptul că scopul urmărit prin adoptarea noii organigrame este de a eficientiza activitatea, de a asigura transparenţa, de a răspunde nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor municipiului Bistriţa, de a atinge noi standarde de performanţă, de a rezolva cât mai prompt, mai corect şi mai bine problemele comunităţii. Departamentele esenţiale, respectiv cele care vor asigura implementarea programului strategic propus, se vor constitui în structuri funcţionale de nivel superior, adică direcţii. Departamentele suport care vor asigura consiliere economică, juridică şi cea aferentă bunei gestionări a resurselor umane se vor stabili la nivel de direcţie, serviciu sau birou”, a mai precizat primarul Ioan Turc.
„Prin noua structură s-a redus un număr de 52 de posturi. Astfel, au diminuate cu 4 numărul de posturi de director – director la Poliţia Locală, Administrare Pieţe, Direcţia Municipală de Sănătate şi Educaţie/Turism. De asemenea, a fost eliminată poziţia de director adjunct în cadrul Poliţiei Locale. Au fost diminuate 47 de posturi de execuţii, dintre care 21 bugetate şi 26 nebugetate care provin din fosta Direcţie Municipală de Sănătate. De asemenea, s-a suplimentat cu 1 postul de şef serviciu şi cu 2 numărul de posturi de şefi birou. Per total, numărul de posturi de conducere s-a redus cu două. Impactul bugetar, în urma reorganizării şi a eliminării unor posturi bugetate este de circa 3 milioane lei anual. Aceşti bani vor merge către secţiunea de dezvoltare”, a explicat primarul Turc.
Primăria municipiului Bistrița rămâne cu peste 1000 de posturi chiar și după reorganizare, practic din 1149 posturi câte sunt în prezent la primărie vor rămâne după reorganizare 1097, însă acestea nu sunt în totalitate ocupate.
Precizăm că în multe dintre primăriile de municipii s-au realizat deja din 2020 până în 2022 modificări de organigramă. Astfel, la Oradea organigrama aprobată în 2022 prevede circa 600 de posturi, la Brașov organigrama a fost aprobată în 2020 și figurează numai 335 de posturi, la Târgu Mureș figurează 873 de posturi, iar la Alba Iulia sunt 499 de posturi. Vedem așadar că marile primării din Transilvania și-au redus aparatul de specialitate și au externalizat multe dintre serviciile publice. Pe fond, la Primăria Bistrița aparatul de specialitate, inclusiv prin includerea Poliției Locale, este unul dintre cele mai mari din regiune.
Primarul municipiului Ioan Turc a prezentat faptul că în viitorul apropiat și mediu are în vedere consituirea unor societăți comerciale către care se vor externaliza o serie de servicii și activități care în prezent sunt desfășurate de primărie. Este vorba despre administrarea pieței Decebal, publicitatea stradală, serviciul de spații verzi, parcările nerezidențiale etc, activități cu un conținut economic și care vor fi gestionate de astfel de structuri.
Modificările la nivel de șefi de direcții le puteți vedea aici