Comisia Europeană dată în judecată de Asociația „Inițiativa pentru Justiție”, care a introdus pe 28 noiembrie o acțiune în anulare la Tribunalul UE a deciziei din 15 septembrie 2023 ce a închis Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) pentru România, mecanism de control introdus la momentul aderării României la UE în 2007.
Este pentru prima dată când o asociație de procurori naționali a dat în judecată în mod direct Comisia Europeană pentru că nu a respectat statul de drept și a ignorat nerespectarea continuă a hotărârilor CJUE privind statul de drept în România. Asociația este condusă de procurorul militar Bogdan Ciprian Pîrlog.
Acțiunea este sprijinită de TGL Profs, o asociație importantă din Bruxelles care reunește profesori în drept din toată Europa.
Ce invocă Pârlog
Asociația Inițiativa pentru Justiție este reprezentată de avocații Carsten Zatschler și de Vlad-Dan Oanea. Asociația solicită anularea deciziei care a abrogat MCV, un mecanism de cooperare și de verificare a progreselor realizate de România în vederea atingerii unor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției.
Înainte de acest proces,, Asociația „Inițiativa pentru Justiție” a fost una dintre cele trei asociații profesionale pe care s-a bazat Comisia pentru a-și îndeplini atribuțiile în materie de monitorizare și raportare cu privire la MCV.
Membrii săi au cooperat îndeaproape cu Comisia pentru a realiza MCV, urmărind respectarea tuturor obiectivelor de referință, furnizând (împreună cu celelalte două asociații profesionale) cea mai mare parte a fundamentului substanțial al evaluărilor Comisiei, până în 2022, când acestea au fost marginalizate în lumina deciziei aparent politice de a abroga MCV, în pofida faptului că persistau deficiențe semnificative.
„Abrogarea nejustificată a MCV subminează activitatea Asociației Inițiativa pentru Justiție și a membrilor săi în ceea ce privește protejarea statului de drept.
Citiți mai mult pe presshub.ro