Trei tineri reținuți de polițiști într-un dosar de criminalitate cibernetică

Data:

Trei tineri din Teleorman, membri ai unei grupări specializate în înșelăciuni cibernetice, au fost prinși, duși la audieri și reținuți pentru 24 de ore, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud.

La data de 6 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au descins la locuințele a trei tineri din județul Teleorman, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Din investigațiile și cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada martie-mai 2024, prin intermediul unor aplicații web și mobile specializate, cei trei ar fi demarat o campanie SPAM prin mesaje SMS, sub forma: „Contul tău (*denumirea unor bănci) a fost dezactivat. Pentru a-l activa trebuie să îți verifici datele accesând următorul link:..”

În acest fel, aceștia ar fi transmis mesaje către mii de numere de telefon, generate aleatoriu și care aparțin unor persoane de pe întreg teritoriul țării. Persoanele care dădeau curs solicitării prin accesarea link-ului din SMS erau direcționate către copii fidele ale site-urilor băncilor, pentru a-și introduce datele. Datele introduse ar fi fost folosite ulterior pentru efectuarea, în mod fraudulos, de operațiuni de tranzacționare și retragere numerar.

Până la această dată, polițiștii bistrițeni au indicii că zeci de persoane din toată țara au fost înșelate în acest fel, iar prejudiciul total, cauzat prin comiterea infracțiunilor, urmează să fie stabilit.

La percheziții au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor telefoane și cartele SIM, laptopuri, carduri de memorie și dispozitive cu valoare probatorie pentru cauză.

Tot ieri, 6 iunie, polițiștii au pus în aplicare trei mandate de aducere. Cei trei tineri au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar după audieri au fost reținuți pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 7 iunie vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud în vederea arestării preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, Serviciul pentru Acțiuni Speciale și Criminalistic, precum și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Teleorman. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările pentru documentarea și tragerea la răspunde a persoanelor vinovate de comiterea faptelor.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...