Pe 29 aprilie 2022 Parlamentul European, prin Centrul de Cercetare al Parlamentului European, a prezentat studiul “Capacitatea UE de stocare a gazelor și GNL ca răspuns la războiul din Ucraina”. Studiul este realizat de Lasse Boehm și Alex Wilson, hărți: Eulalia Claros și este disponibil aici: EU gas storage and LNG capacity as responses to the war in Ukraine , EPRS Briefing, PE 729.401 – April 2022
Rezumat
Studiul pe care îl prezentăm face o trecere în revistă a dificultăților pe care le întâmpină Uniunea Europeană în ansamblu și țările membre individual în atingerea obiectivelor de a reduce drastic dependența de gazul rusesc. Analiza este una concentrată pe situația actuală, potențată de conflictul din Ucraina, dar și pe politicile energetice și de mediu pe termen imediat, mediu și lung preconizate la nivelul UE. Soluțiile alternative la gazul rusesc nu sunt ușor de identificat și problema este una care arde în acest moment pentru aproape toată Europa. Studiul se adresează parlamentarilor europeni și aduce o serie întreagă de observații și concluzii foarte interesante.
Autorii studiului consideră că “Rusia rămâne cel mai mare furnizor de cărbune, petrol și gaze din Europa. Acest lucru ridică o dificultate deosebită pentru UE și statele sale membre, care caută urgent să-și reducă dependența energetică față de Rusia. Acest lucru este necesar nu numai pentru a presa Rusia din punct de vedere economic pentru a pune capăt invaziei Ucrainei, ci și pentru a împiedica Rusia să-și armeze aprovizionarea cu energie și să amenințe securitatea energetică a Europei în viitor.
Înlocuirea gazelor naturale rusești va fi mult mai dificilă decât înlocuirea petrolului și cărbunelui, din cauza diferențelor de infrastructură de aprovizionare, transport și stocare. În timp ce o parte a soluției pe termen lung constă în promovarea surselor de energie regenerabilă și a economiilor de eficiență energetică, UE va solicita totuși volume mari de importuri de gaze naturale pe termen scurt și mediu.
Deoarece cea mai mare parte a infrastructurii de conducte a Europei este organizată pentru a importa gaz rusesc, aprovizionarea alternativă va trebui să vină în mare parte pe mare sub formă de gaz natural lichefiat (GNL). Pentru a garanta securitatea aprovizionării, UE va trebui, de asemenea, să se asigure că nivelurile de stocare a gazelor rămân ridicate, astfel încât statele membre să poată face față unei întreruperi bruște a aprovizionării cu gaze. Cu toate acestea, atât terminalele de GNL, cât și capacitatea de stocare a gazelor sunt răspândite în mod neuniform în Europa, cu implicații politice importante.
Există o nevoie clară de a anticipa investițiile pentru a diversifica aprovizionarea și a umple stocarea, dar există incertitudine cu privire la cine poate sau ar trebui să finanțeze aceste schimbări. Există, de asemenea, problema modului de coordonare a acțiunilor politice la nivelul UE, a modului de protejare împotriva consecințelor sociale și economice negative și a modului de asigurare a coerenței securității aprovizionării cu pachetul „fit for 55” și Pactul verde european.” ( sursa studiul EU gas storage and LNG capacity as responses to the war in Ukraine , EPRS Briefing, PE 729.401 – April 2022)
Pentru România am realizat o evaluare a capacităților de înmagazinare, raportat la evoluția lor în timp, la obiectivele asumate oficial de Guvern și operatori, proiecte inițiate și stadiul lor, respectiv la situația din statele membre UE. De asemenea, vă prezentăm prioritățile stabilite de Parlamentul European în domeniul gazelor și care sunt politicile preconizate.
România scurt istoric al depozitării de gaze naturale
Prima încercare de a crea un depozit de înmagazinare subterană a gazelor naturale în vederea preluării surplusului de producţie din perioada caldă a fost la Ilimbav, judeţul Sibiu, pe Valea Hârtibaciului, în anul 1958. La acea dată, după exploatarea a 50% din rezervele recuperabile iniţiale de gaze, s-a început şi dezvoltat un proces ciclic de injecţie – extracţie. Astfel, între anii 1961 – 1985, cantitatea totală înmagazinată de gaze naturale în această structură a fost de 1194 milioane m3, iar cantităţile de gaze stocate anual au variat între 30 şi 65 milioane m3. În anul 1985, datorită unor probleme tehnice, s-a renunţat la utilizarea acestuia ca depozit.
În anul 1979 se realizează prima înmagazinare modernă într-un zăcământ depletat de gaze naturale la Urziceni, având rolul de a asigura preluarea continuă a gazelor naturale din import pe parcursul anului şi asigurarea cu gaze naturale a Capitalei în perioada rece, cu o capacitate de circa 100 milioane m3/ciclu. Prin săparea de sonde noi și dezvoltarea capacităţii de comprimare, volumul de gaze posibil de înmagazinat a crescut la circa 360 milioane m3/ciclu.
Ulterior, începând cu anul 1983, au fost amenajate noi capacități de înmagazinare la Bilciureşti – Butimanu, Bălăceanca, Sărmăşel, Cetatea de Baltă, Gherceşti și Târgu Mureș, astfel încât capacitatea de înmagazinare subterană de gaze naturale în România ajunsese în anul 2017 la circa 3 miliarde m3.
Conform site-ului oficial al DEPOGAZ, începând cu data de 1 aprilie 2018, în baza Directivei 73/2009 a CE, preluată în Legea 123/2012 (Legea energiei electrice şi a gazelor naturale) în art. 141, activitatea de înmagazinare a fost separată din cadrul SNGN ROMGAZ SA şi se desfășoară în cadrul unui operator de înmagazinare – Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale DEPOGAZ Ploieşti SRL – în care SNGN ROMGAZ SA este asociat unic.
Situația actuală a capacităților operate de DEPOGAZ este:
► Bilciurești – capacitate activă: 1310 mil. m3/ciclu;
► Urziceni – capacitate activă: 360 mil. m3/ciclu;
► Bălăceanca – capacitate activă: 50 mil. m3/ciclu;
► Sărmășel – capacitate activă: 900 mil. m3/ciclu;
► Ghercești – capacitate activă: 150 mil. m3/ciclu;
Capacitatea activă totală: circa 2770 mil. m3/ciclu
Ceea ce putem observa foarte ușor este că această capacitate de înmagazinare nu a crescut deloc de la nivelul înregistrat în perioada comunistă, respectiv nu au fost dezvoltate noi capacități de stocare în cei 30 de ani de democrație.
România este țara bunelor intenții – Planuri și prognoze privind înmagazinarea subterană a gazelor naturale în România
Conform unor anunțuri oficiale din anul 2018, DEPOGAZ trebuia să investească peste 720 de milioane de lei, într-un program amplu întins pe patru ani, până în 2022, în modernizarea și extinderea capacităților de depozitare a gazelor naturale. Planurile de dezvoltare ale DEPOGAZ trebuiau corelate cu construcția BRUA, proiect în care Transgaz a obținut o finanțare de 180 de milioane de euro, circa 40% din valoarea totală a proiectului.
La vremea respectivă (2018), directorul DEPOGAZ, Cârstea Vasile, anunța ca priorități majore: modernizarea depozitelor de înmagazinare în scopul creșterii capacității de livrare zilnică a gazelor; creșterea capacității, creșterea flexibilității, creșterea gradului de siguranță la exploatare și operare a sondelor în depozite, și nu în ultimul rând, transformarea unui depozit de înmagazinare într-unul de operare multiciclu.
În raportul administratorilor pe anul 2020 se menționează că DEPOGAZ operează 5 depozite, dezvoltate în zăcăminte de gaze naturale depletate, cu o capacitate de 2,770 mld mc (aceeași capacitate raportată și anterior) și se face referire la cifre din 2018 și 2019 privind capacitatea depozitelor, ceea ce demonstrează că nu a crescut deloc această capacitate.
Unicul proiect aflat într-un stadiu de lucru mai avansat este cel privind “Creșterea capacității de înmagazinare în depozitul de la Sărmăşel de la 900 mii mc la 1550 mii mc pe ciclu”, pentru care s-au purtat discuții cu BEI și Banca Modială, respectiv s-a aplicat pentru finanțare europeană. Proiectul poate beneficia de un grant European prin mecanismul pentru Interconectarea Europei, INEA, demarat de Comisia Europeană în martie 2020. Proiectul a fost depus pentru finanțare în luna mai 2020, prin Mecanismul pentru interconectarea Europei, CEF.
La aproape patru ani, de la anunțul făcut de DEPOGAZ din 2018 și prevăzut în Planul de investiții multianual 2018-2020, prioritățile României sunt aceleași, practic am stat pe loc patru ani.
În 7 decembrie 2021, DEPOGAZ Ploiești a pus în funcțiune Stația de Uscare Gaze Naturale – Grup 145 Bilciurești, eveniment la care au participat Prim – ministrul României Nicolae Ciucă și ministrul Energiei Virgil Popescu, o ocazie numai bună pentru declarații.
”Tot ceea ce ține de sistemul energetic și de asigurarea capacităților energetice reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. De asemenea, se află în primele 3 priorități ale Guvernului și pentru că la început spuneam că am văzut că există potențial am avut o discuție cu domnul ministru al Energiei cu domnii directori ai Romgaz și Depogaz, și am decis ca la ședința de Guvern, din data de 20 decembrie, dumnealor să vină să prezinte proiectele agreate în comun pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltarea capacităților de extracție și depozitare la nivel național. Este cât se poate de clar că avem nevoie de un efort comun și de o aliniere a proiectelor și programelor, astfel încât să putem să ne atingem acest obiectiv. Există speranță să putem să ne folosim capitalul românesc, capacitățile românești pentru a putea să ne atingem obiectivul independenței energetice într-un orizont de timp care să nu depășească 5 ani. Vă mulțumesc și vă felicit pentru ce ați realizat”, a declarat prim – ministrul României.
”Finalizarea acestui obiectiv este un pas important pentru consolidarea securității energetice a țării noastre. În programul de guvernare ne-am asumat să creștem capacitatea de înmagazinare în depozitele Romgaz și ne ținem de cuvânt. Mai mult chiar, obiectivul de investiție care a fost inaugurat astăzi asigură o reducere a consumurilor energetice și a emisiilor de gaze arse în atmosferă. Astăzi am asistat la prima investiție care duce la o creștere a capacității de uscare de aproape 3 ori și ceva a gazelor. Asta înseamnă o capacitate de creștere a extracției gazelor. Ne-am propus ca până prin 2025 să avem peste 4 miliarde de metri cubi capacitate totală de stocare și să ajungem la o capacitate totală de extracție de peste 40 miliarde cubi și de injecție de 30 milioane de metri cubi. Sunt convins că așa cum ne-am propus în programul de guvernare capacitatea de înmagazinare va crește. Alături de prim – ministrul Nicolae Ciucă vom susține promovarea investițiilor în domeniul energiei ”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.
Ce s-a întâmplat în tot acest timp din 2018 până în 2021? Simplu, nimic. Și acum mai prelungim planurile până la sfântul așteaptă, care se mută prin anul de grație 2025 sau mai mult.
„Depogaz are o strategie de dezvoltare astfel încât capacitatea să ajungă la 4 – 4.2 miliarde, injecție – 30 și extracție 40 – 42 milioane metri cubi pe zi. Dezvoltarea depozitelor se face etapizat astfel încât sistemul energetic românesc să nu fie afectat de noile investiții care vor fi promovate. Aici la această investiție totul a fost făcut în 5 – 6 luni de zile fără ca sistemul să fie afectat, atât din punct de vedere tehnic, cât și tehnologic. Constructorul care a executat este o companie românească, cu care am realizat și alte proiecte importante pe partea de depozitare. Depozitul Bilciurești este cel mai mare din România, care concurează cu alte depozite din Uniunea Europeană”, a declarat director general DEPOGAZ Ploiești ing. Vasile Cârstea.
De menționat că același domn director Cârstea anunța în anul 2018 planul de investiții pe următorii patru ani care ar fi trebuit să ducă România în 2022 la o capacitate de 4-4,2 miliarde metri cubi.
Cu ce se laudă ROMGAZ acționarul unic al DEPOGAZ?
Romgaz se laudă că este cel mai mare operator de depozite subterane de gaze din România și așa este, doar că nu e meritul ROMGAZ, care a moștenit de fapt această rețea de 5 depozite și nici măcar de întreținerea lor nu s-a ocupat cum trebuie. Nu mai vorbim de investiții noi și de creșterea capacității de înmagazinare care deocamdată sunt doar proiecte pe hârtie.
Stadiul proiectelor ROMGAZ/DEPOGAZ
- Depozitul Bălăceanca – „Modernizarea infrastructurii sistemului de înmagazinare gaze naturale — Bălăceanca” – data de începere proiect (FID) : 2023, data prognozată de finalizare proiectului: 2029, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX): 36.240.435 EUR.
- Depozitul Bilciurești – „Creșterea capacității de extracție zilnică în cadrul Depozitului Bilciurești – Modernizarea infrastructurii sistemului de înmagazinare gaze naturale” – data de finalizare a studiului de fezabilitate (actualizare) : 05.05 2017; (actualizat 26.08.2020), data de începere proiect (FID) : 2017- proiectul este dezvoltat etapizat; data prognozată de finalizare a proiectului: 2025, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX) : 122.967.175 EUR.
- Depozitul Sărmășel – PCI 6.20.6 „Sărmășel underground gas storage in Romania” – „Creșterea capacității de înmagazinare subterană a gazelor a Depozitului Sărmășel de Ia 900 mil. mc/ciclu Ia 1550 mil. mc/ciclu” – data de finalizare a studiului de fezabilitate: 15.05.2020; Studiu de piață: Ol .03.2019 — 31.12.2019 (inclus în studiul de fezabilitate); data prognozată de începere proiect (FID) : 01.06.2023; data prognozată de finalizare a proiectului: 01.10.2026, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX) inclusiv perna de gaze : 163.110.985 EUR.
- Depozit nou Fălticeni – „Depozit nou de stocare subterană a gazelor naturale Fălticeni’ – data de finalizare a studiului de fezabilitate: 19.03.2024; data de începere proiect (FID) : 23.11.2024; data prognozată de finalizare proiectului: 2030, Valoarea estimată a proiectului (CAPEX) : 80.000.000 EUR.
Care este situația în Uniunea Europeană?
Pe 29 aprilie 2022, Centrul de Cercetare al Parlamentului European a publicat studiul intitulat Capacitatea UE de stocare a gazelor și GNL, ca răspuns la războiul din Ucraina – studiu realizat de Centrul de Cercetare al Parlamentului European (autori: Lasse Boehm și Alex Wilson; hărți: Eulalia Claros).
Studiul în cauză relevă că UE importă 90 % din gazul pe care îl consumă, producția proprie fiind în declin secular. În 2021, 45 % din importurile UE de gaze naturale proveneau din Federația Rusă. Marea majoritate a gazului rusesc este furnizată prin conducte care trec prin Belarus, Ucraina și Turcia sau prin conducta Nord Stream 1, care asigură o conexiune directă cu Germania. Importurile de gaze din Rusia în 2021 au totalizat aproximativ 155 de miliarde de metri cubi (bcm). Pe lângă rolul său dominant în furnizarea de gaze, Rusia deține, de asemenea, 27 % din importurile de petrol din UE și 46 % din importurile de cărbune din UE. În timp ce UE a impus o interdicție parțială a importurilor de cărbune din Rusia (8 aprilie 2022) și este în discuție fezabilitatea interzicerii importurilor de țiței, încetarea importurilor de gaze implică dificultăți suplimentare în ceea ce privește volumul, prețul și transportul.
Autorii studiului concluzionează că principalii pași cheie de politică înainte de iarna viitoare sunt: creșterea aprovizionării cu gaze naturale lichiefiate (GNL) și asigurarea stocării suficiente a gazelor. Este vital ca UE să aibă volume suficient de mari de gaze în toate locurile sale de stocare, astfel încât să poată face față unei întreruperi a aprovizionării cu gaze rusești, fie că aceasta este inițiată de Rusia însăși, fie că face parte dintr-un potențial embargo asupra tuturor importurilor de energie din Rusia, așa cum a susținut Parlamentul European în aprilie 2022.
Conform autorilor acestui studiu, cel puțin pe termen scurt, un embargo complet asupra tuturor importurilor de energie din Rusia ar putea avea un impact macroeconomic considerabil asupra statelor membre puternic dependente de gazul rusesc, cum ar fi Germania, deși amploarea acestui impact este un subiect de dezbatere încă.
Chiar și stocarea completă a gazelor și maximizarea capacității existente de GNL s-ar putea să nu fie suficiente pentru ca UE să susțină un embargo complet asupra gazelor în iarna 2022-2023. O astfel de politică ar necesita acțiuni suplimentare, inclusiv măsuri de economisire a energiei și o creștere rapidă a surselor regenerabile, conform comunicării RePowerEU din martie 2022 a Comisiei Europene. Comisia susține că aproximativ două treimi din importurile de gaze rusești ar putea fi înlocuite până la sfârșitul lui 2022 datorită diversificării surselor de gaz și reducerii consumului de energie. Comisia estimează că UE ar putea importa cu aproximativ 50 de miliarde de metri cubi mai mult GNL din Statele Unite, Qatar, Egipt și Africa de Vest. Această cantitate ar putea fi completată cu aproximativ 10 miliarde de metri cubi de la furnizori alternativi de conducte din Azerbaidjan, Algeria și Norvegia. Restul economiilor de energie ar urma să vină sub formă de investiții în energie regenerabilă și măsuri de reducere a cererii de energie și de îmbunătățire a eficienței, de exemplu prin înlocuirea încălzirii pe gaz cu pompe de căldură.
Capacitățile de depozitare a gazelor la nivelul UE
În mod curent, gazul rusesc ajunge în UE prin conducte și este alimentat în rețeaua generală de distribuție. Pentru a construi o capacitate suplimentară pentru iarnă – perioada de prim consum, deoarece gazul este utilizat pe scară largă pentru încălzirea locuinței – o parte din gaz este stocată în depozite subterane, pentru a fi extras din nou atunci când este necesar.
Figure 2 – EU storage capacity (TWh and share)
Sursa datelor: Studiul EU gas storage and LNG capacity as responses to the war in Ukraine , EPRS Briefing, PE 729.401 – April 2022
Din graficul de mai sus se poate observa faptul că România a rămas în urmă față de celelalte țări UE în privința capacității de depozitare, cu toate pretențiile ei de a deveni un hub regional de gaze naturale. Ungaria și-a dublat capacitatea de înmagazinare față de România, iar țări precum Polonia, Slovacia, Cehia au ajuns să ne întreacă în această competiție pentru securitate energetică.
Avantajele unei capacități ridicate de înmagazinare a gazelor naturale sunt conferite de faptul că poți cumpăra gaz ieftin vara când prețul scade și nu este consum așa de mare și să îl vinzi sau să îl consumi iarna când prețul gazului crește datorită cererii mai mari. Mai mult, în actualul context regional și internațional, securitatea energetică este asigurată și prin creșterea capacității de înmagazinare a gazelor, care sun menite să asigure rezervele necesare pentru eventualele distorsiuni din piață sau încercări de manipulare a acesteia.
La nivel european, din anul 2021 a existat o îngrijorare crescândă cu privire la nivelurile scăzute de gaz în stocare la nivelul UE și la impactul pe care acest lucru l-ar putea avea asupra rezilienței UE în cazul întreruperii furnizării de gaze din Rusia. Prin urmare, Comisia a propus un nou regulament urgent privind stocarea gazelor pentru a se asigura că toate amplasamentele sunt umplute la cel puțin 80 % până în noiembrie 2022 (și 90 % în anii următori). Propunerea este în prezent în curs de negociere între Parlament, Consiliu și Comisie în cadrul unei proceduri de urgență.
Potrivit Comisiei Europene, capacitatea totală disponibilă de stocare a gazelor din UE este de 1110,7 TWh (echivalent cu 113,7 bcm), ceea ce reprezintă mai puțin decât importurile anuale totale de gaze din Rusia. Capacitatea de stocare nu este distribuită uniform în UE, cinci țări reprezentând aproape trei sferturi din total (Germania, Italia, Franța, Țările de Jos și Austria), în timp ce aproximativ o treime din statele membre mai mici ale UE nu au capacitatea de stocare proprie, deși unii au aranjamente pentru a accesa gazul stocat în țările vecine.
Acțiunile UE pentru reducerea dependenței de gazul rusesc implică dezvoltarea capacităților de înmagazinare a gazelor
În aprilie 2022, Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluție cu privire la Ucraina, solicitând un embargo imediat și complet asupra importurilor rusești de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze și ca ambele conducte Nord Stream 1 și 2 să fie complet abandonate. Acest embargo energetic ar fi însoțit de un plan de asigurare în continuare a securității aprovizionării cu energie a UE pe termen scurt. Rezoluția Parlamentului solicită instituirea de rezerve strategice comune de energie și mecanisme de cumpărare a energiei la nivelul UE, cu scopul de a crește securitatea energetică, reducând în același timp dependența energetică externă și volatilitatea prețurilor. Rezoluția solicită, de asemenea, începerea lucrărilor pentru crearea unei uniuni a gazelor, bazată pe achiziții comune de gaze de către statele membre.
La reuniunea informală de la Versailles din 10 și 11 martie 2022, Consiliul European a făcut din securitatea energetică una dintre cele trei priorități principale, alături de consolidarea capacităților de apărare și construirea unei baze economice mai solide. Declarația de la Versailles solicită eliminarea treptată a dependenței UE de importurile rusești de gaze, petrol și cărbune „cât mai curând posibil”, fără însă a preciza o dată.
Pentru a face acest lucru, declarația solicită, printre altele:
- diversificarea rutelor de aprovizionare și utilizarea sporită a GNL;
- lansarea accelerată a surselor regenerabile și creșterea producției de componente necesare acestora;
- interconectarea consolidată a rețelelor europene de gaz și electricitate;
- eficiență energetică îmbunătățită;
- dezvoltarea unei piețe de hidrogen.
Consiliul European a cerut Comisiei Europene să propună un plan RePowerEU până la sfârșitul lunii Mai 2022. Comunicarea Comisiei RePowerEU (8 martie 2022) oferă o idee despre principalele componente ale acestei strategii. Acesta include o propunere legislativă privind stocarea gazelor (adoptată la 22 martie 2022) care impune ca infrastructurile de stocare existente în UE să fie umplute cu cel puțin 80 % din capacitatea lor până la 1 noiembrie 2022 și 90 % în anii următori (a se vedea briefingul EPRS). Toți operatorii de sisteme de stocare ar trebui să fie certificați, inclusiv cei operați din țări terțe, în timp ce reduceri de 100 % la tarifele de transport s-ar aplica gazului care intră și iese din depozit. O obligație de stocare a gazelor ar reduce, de asemenea, o lacună în normele actuale ale pieței de gaze din UE: Regulamentul din 2017 privind securitatea aprovizionării cu gaze nu prevede în prezent obligații de stocare, deși o clauză de solidaritate impune statelor membre să furnizeze gaze vecinilor lor în caz de întrerupere bruscă a aprovizionării.
