România este țara cu o inflație de generali în domeniul securității naționale și cu cei mai mulți doctori în domeniu. Cu toate acestea draft-ul legilor securității este dezbătut tot de foști ofițeri din serviciile secrete. Inclusiv eu am scris despre câteva aspecte care mi-au atras atenția în mod special. Totuși, cred că, după 30 de ani de democrație ar trebui să avem formată o cultură de securitate, să avem experți independenți în domeniul securității, poate chiar unii formați la universități de prestigiu din afara țării, care să vină cu idei și concepte moderne pentru reformarea domeniului.
Unde sunt doctorii în securitate națională?
Chiar dacă nu toți au fost dibuiți cu plagiate, lipsa lor de reacție demonstrează că nu au nimic de spus și că de fapt sunt doctori de carton, care au urmat un program doctoral doar pentru avantaje financiare (acel spor de 25%) și nu sunt de fapt experți în acest domeniu.
Securitatea națională este un domeniu de nișă în orice țară democratică și presupune o pregătire deosebită, majoritatea absolvenților accesând ulterior instituții de forță din sistemul de apărare și securitate. La noi, ce se întâmplă cu absolvenții de studii de securitate? Avem de ani buni de zile multe facultăți cu secții de studii de securitate unde în cea mai mare parte profesorii și lectorii provin din foste cadre militare, fie din poliție, servicii sau armată. Poate că a venit momentul să ne întrebăm ce pregătesc aceste facultăți, ce fel de absolvenți ies de pe băncile lor?
Când marea majoritate a lectorilor sunt foste cadre militare, sau chiar cadre militare active, nu ne putem aștepta de la acești studenți să fie pregătiți în spiritul unei societăți democratice, pentru că militarii în general pun mai mult preț pe disciplină, organizare și devotament, până la renunțarea la anumite drepturi democratice.
În ultima lună am văzut multe puncte de vedere de la foști ofițeri din serviciile secrete, pe diferite niveluri, până la foști șefi de servicii care au ieșit să își prezinte proiectele din timpul mandatului lor, care toate au eșuat și sunt maculatură de sertar. Noi în prezent vrem să criticăm legile scrise de serviciile secrete cu ajutorul unor ofițeri în rezervă, care mai tot timpul sunt suspectați că au legături cu sistemul.
Așa cum ziceam, prea mulți foști se pronunță pe legile securității și se pare că tocmai serviciile nu și le asumă și nu deschid o dezbatere reală. Într-o dezbatere reală ar trebui să își găsească loc societatea civilă, experți independenți în securitate și drepturile omului, dar și specialiști din interiorul serviciilor, pentru că fără o imagine din interior nu poți să te pronunți pe fondul problemei.
Securismul adus în discuție recent de directorul SRI a dus în derizoriu această dezbatere și poate tocmai asta se vrea, un simulacru din care să nu iasă nimic bun. Problema României este că are nevoie de servicii secrete puternice ca să facă față amenințărilor din prezent, legislația actuală fiind depășită de tot, dar trebuie să existe un echilibru între nevoia de securitate și nevoia de libertate. Drafturile așa cum au fost prezentate sunt criticabile și pot fi îmbunătățite mult dacă se deschide o dezbatere reală. Nu cred că poți face reforme sistemice în absența unor explicații și a unui dialog sincer (cât se poate de sincer).
