Balcanii de Vest – Bosnia – 27 de ani de la genocidul din Srebrenița – interviu cu dr. Miruna Butnaru Troncotă (S.N.S.P.A.)
Anul acesta se împlinesc 27 de ani de la Genocidul de la Srebrenița – evenimentul tragic de la finalul războiului din Bosnia Herțegovina ce a avut loc pe 11 iulie 1995 în orașul Srebrenița și în împrejurimi ce a implicat uciderea a peste 8.000 de băieți și bărbați musulmani bosniaci de către trupele militare conduse de Ratko Mladic. Evenimentul este comemorat doar de o parte a societății bosniace deoarece în Republica Srpska (entitate parte a confederației Bosnia Herțegovina) este negată existența acestui genocid. Anul trecut, Ratko Mladic a fost condamnat de Tribunalul de la Haga la închisoare pe viață pentru crime împotriva umanității în timpul războiului din Bosnia și cu toate acestea există numeroși politicieni sârbi care relativizează evenimentele și refuză să admită comiterea unui genocid în Bosnia, considerându-l pe Mladic un erou. Faptul că după sentințe definive ale unor tribunaluri internaționale, după dovezi, după 27 de ani de dezhumat gropi comune și mii de familii rămase fără cei apropiați mai sunt persoane care se întreabă daca “a fost sau n-a fost genocid” este foarte trist.
De ce sunt relevante aceste evenimente în 2022?
În primul rând pentru că există un curent tot mai pronunțat de negare a crimelor de tip genocidar, cum a fost și Holocaustul – atât în România, cât și în Balcanii de vest. Negarea unui genocid (în cazul Bosniei la Srebrenița fiind un genocid împotriva populației musulmane bosniace, dar existând sentințe și împotriva masacrelor comise de armata bosniacă împotriva croaților sau a sârbilor) este nu doar o formă de dispreț față de durerea familiilor victimelor dar este și o cale de a menține tensiunea etnică vie într-o țară care are nevoie de reconciliere post-conflict ca să poată funcționa.
În acest context este nevoie să înțelegem drama petrecută în Bosnia în timpul războiului și e nevoie să vorbim răspicat și documentat despre genocidul de la Srebrenița pentru a nu permite relativizarea unor crime. Bosnia Herțegovina este entitatea care a fost cel mai grav afectată de războiul de destrămare a Iugoslaviei (1992-1995). Ea n-a avut niciodată independență statală până în 1991, și a fost tot timpul parte a unei entități politice mai mari. Bosnia rămâne un caz foarte special în privința reconstrucției post-conflict din pricina caracterului său multi-etnic și multi-confesional complex, a tipului de organizare a statului, a relației elitelor locale cu Înalții Reprezentanți ai ONU sau UE care participă indirect la guvernarea țării, precum și prin multitudinea de donatori externi cu agende diferite ce activează pe teritoriul său. Mai mult, și din punct de vedere al securității regionale suscită un interes deosebit deoarece Bosnia și Serbia sunt acum singurele state din vestul Peninsulei Balcanice care rămân în afara NATO, după ce Macedonia de Nord a aderat la Alianță în 2020.
Un al doilea motiv pentru care discuția despre fragmentarea societății bosniace în comemorarea genocidului de la Srebrenița este uriașa criză politică prin care trece țara din noiembrie anul trecut, când entitatea condusă de liderul sârb bosniac Milorad Dodik (admirator al lui Vladimir Putin si o portavoce a Kremlinului) s-a retras din toate structurile centralizate ale Bosniei, amenințând cu secesionismul. Acest blocaj instituțional major cuplat cu amenințări secesioniste și contestarea suveranității Bosniei este foarte grav deoarece după decenii de intervenționism și ajutor extern, Bosnia nu e încă un stat capabil să se auto-guverneze. Și din această cauză și procesul de aderare la UE este o perspectivă tot mai distantă. Bosnia și Herțegovina rămâne, de facto, un conflict înghețat, în care liderii politici urmăresc obiectivele din timpul războiului, generează divizare extremă și își împing agendele naționaliste deasupra intereselor cetățenilor.
Care este situația acum in Bosnia, cum privesc liderii celor două comunități genocidul?
Actualmente, Bosnia e caracterizată de fragmentare postconflict, menținerea tensiunilor etnice, o arhitectură instituțională disfuncțională, o capacitate administrativă foarte scăzută și una din cele mai mari rate de șomaj în rândul tinerilor din Europa (34%). Bosnia este disfuncțională, având o economie dependentă de ajutorul extern și drepturile minorităților nefiind respectate pe deplin. Faptul că există amenințări directe cu începerea unui nou război în Bosnia este îngrijorător mai ales în contextul războiului din Ucraina.
Există versiuni paralele ale istoriei la fel cum există și structuri aproape paralele de guvernare și această stare de fapt expune Bosnia mult mai mult la interferența unor actori terți dornici de a menține instabilitatea politică decât alte state fost iugoslave. Nici unul din cele 3 popoare constitutive (bosniacii-musulmani, sârbii și croații) nu are majoritate și alături de alte 17 minorități sunt forțați de Acordul de la Dayton (tratatul de pace ce oprit războiul și a devenit actuala Constituție a Bosniei) să guverneze împreună. Bosnia are în prezent o suveranitate problematică, contestată din interior sau din exterior, cu granițe permeabile, amenințări de secesiune frecvente, precum și cu probleme constituționale nerezolvate din 1995, unde discursul urii și negarea genocidului riscă să eclipseze câștigurile democratice câștigate cu greu și cu sacrificii umane.
Una din cele mai mari provocări politice de după terminarea războiului a fost acomodarea actorilor cu planuri secesioniste în aranjamente instituționale de împărțire a puterii, actori ce contestă statalitatea Bosniei, ceea ce slăbește foarte mult guvernul central federal și face aproape imposibilă demararea unei reforme de la nivel central. Dayton nu oferă niciunei entități dreptul de secesiune, însă Republika Srpska (cu majoritate sârbă) dorește să decidă în mod unilateral. Dayton este un document inactual, dealtfel el nefiind prevăzut să rămână în vigoare 25 de ani. Reforma sa este însă îngreunată chiar de înseși principiile pe care el le garantează.
Condamnarea criminalilor de război credeți că e suficienta pentru a repara ceva sau e nevoie de multe alte acțiuni care sa aducă o conviețuire pașnică în zonă?
Condamnarea criminalilor de război nu este suficientă. Personal eu cred că este nevoie ca reconcilierea să fie realizată de fiecare cetățean în parte și este nevoie să mai treacă timp. Entitățile din Bosnia au ajuns la o formă de izolare unele de altele și acesta este un factor ce facilitează naționalismul și violența simbolică. Este nevoie de programe adresate cetățenilor dar și politicienilor de cooperare și de ascultare reciprocă. Cultura dialogului e totuși baza democrației și a atingerii unui compromis. Actualmente în Bosnia pare că niciun actor nu e deschis la compromis. Momentan, Înaltul Reprezentant (sub tutela ONU) a dat o lege care condamnă negarea genocidului – tocmai pentru a descuraja orice formă de atac la fapte istorice deja dovedite. Chiar și în acest context, în zilele acestea media de limbă sârbă din Bosnia a continuat să relativizeze crimele de la Srebrenița și să dea vina pe celelalte etnii (bosniacii musulmani sau croați) pentru evenimente, evitând responsabilitatea.
Care ar putea fi direcțiile de acțiune? Ce instituții locale și internaționale își asuma un rol in această direcție? Care este viitorul Bosniei in Balcanii de Vest și in Europa?
Bosnia este actualmente foarte departe de aderarea la UE, fiind alături de Kosovo doar un stat potențial candidat. Au existat numeroase reacții negative în urma summit-ului UE din 23-24 iunie unde s-a anunțat acordarea statutului de state candidate Ucrainei și Republicii Moldova oarece cetățenii din Bosnia simt că este nedreptate și o dublă măsură. Bosnia a aplicat oficial pentru aderare în 2016, și de atunci nu a primit aprobarea din partea UE, deși Comisia Europeană a fost implicată în proces.
Aşa cum am arătat şi în studiile anterioare, în cazul Bosniei agenda politică a integrării europene este dominată de peste un deceniu de dezbaterea privind reforma constituțională, depășirea fazei Dayton şi transformarea anexei 4 întro Constituție care să respecte standardele UE[1]. Constituția Bosniei este organizată pe principii de guvernare tripartită și impune reprezentarea celor trei grupuri etnice principale în toate ramurile guvernamentale, precum și un sistem complex de luare a deciziilor care permite un număr mare de oportunități de veto etnic. La nivel central, aceasta implică și reprezentarea celor trei popoare constitutive în executivul din Bosnia și Herțegovina, în camera superioară a parlamentului și în Curtea Constituțională; o președinție colectivă cu trei membri, cu un scaun rotativ ce se schimbă o dată la 6 luni; și un veto de „interes național vital” (VNI) pentru cele trei grupuri constitutive (sârbi, croați și bosniaci). În ultimul sfert de secol, SUA, UE și organizațiile internaționale însărcinate cu implementarea Acordului de pace de la Dayton au investit fonduri și capital politic semnificative în consolidarea capacității guvernului central al Bosniei de a-și îndeplini funcțiile, pentru ca Bosnia să devină o confederație funcțională, unde niciuna din etnii să nu domine. În acest fel, Dayton a creat o anomalie – o entitate politică fragilă cu 3 președinți, 13 prim-miniștri, cu peste 180 miniștri și peste 700 de membri ai parlamentului şi niciun guvern eficient. Deși Dayton a fost legitimat ca o formă optimă de „garantare a autonomiei minorităților etnice”, fragmentarea administrativă și jurisdicțiile amestecate în Acordul de pace original de la Dayton au creat zone gri juridice și un mediu favorabil în care criminalitatea organizată să prospere. Și deși toate partidele politice din Bosnia admit că Dayton este total inadecvat, dar acest aranjament etnic îi favorizează pe mai mulți actori naționaliști, și de aceea nu există suficient interes pentru a reforma. Analiștii converg în a concluziona că sistemul politic creat de Dayton a provocat daune grave dezvoltării Bosniei, favorizând o clasă politică cantonată în moștenirea războiului, ce folosește Dayton pentru a rămâne la putere. Pentru ca Dayton să fie reformat e nevoie ca toți actorii politici locali să ajungă la un compromis intern de comun acord şi negociat la nivel local, mai degrabă decât unul impus din exterior, ca în trecut, ceea ce până acum s-a dovedit imposibil. Dayton a creat astfel o inerție imposibil de schimbat, cu 2 structuri statale aproape paralele, necoordonate şi cu un înalt nivel de competiție interetnică, ce refuză să conlucreze. Mai mult, îngrijorător este faptul că disoluția pașnică a Bosniei e privită de anumiți lideri ai țării (precum Milorad Dodik ce s-a exprimat public în acest sens) ca fiind singura soluție viabilă pentru viitorul Bosniei. Țara ar putea funcționa numai dacă ar fi guvernată de politicieni dornici să facă un compromis. Acest tip de ‘izolaționism intraetnic’ a dus şi la o izolare a Bosniei în regiune, statele vecine continuându-şi parcursul integrării europene, dar ea rămânând într-o stare de stagnare şi degradare a situației politice.
Bosnia rămâne astfel ca una dintre cele mai mari provocări pentru politica de extindere a UE. În ciuda tuturor problemelor, eu consider că o Bosnie multi-etnică funcțională este cel mai bun mod de a continua integrarea europeană și de asigura actualele granițe ale Bosniei pentru a evita orice posibil conflict viitor, într-o situație geopolitică atât de tensionată cum este războiul din Ucraina.
Dr. Miruna Butnaru Troncotă este conferențiar universitar abilitat la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană de la SNSPA București și coordonatoare de doctorat în domeniul relațiilor internaționale. Este specializată în politica de extindere a Uniunii Europene în Balcanii de Vest și coordonează din 2019 Centrul de Studii Europene SNSPA. Pe lângă publicațiile academice în numeroase reviste și volume de specialitate, Miruna are și experiență diplomatică în țară șiîn statele Balcanilor de Vest, fiind interesată cu precădere de domeniul diplomației culturale. Sub pseusonimul literar Miruna Vlada a publicat volumul “Bosnia.Partaj” reeditat anul acesta la editura Casa de pariuri literare – dedicat evenimentelor tragice din timpul războiului și a modului în care societatea bosniacă își reia viața în umbra conflictului.
[1] Miruna Troncotă, Bosnia and Herzegovina a Critical Case Study of Europeanization, editura Tritonic, București, 2014; Miruna Troncotă, Post-Conflict Europeanization and the War of Meanings. The Challenges of EU Conditionality in Bosnia-Herzegovina and Kosovo, editura Tritonic, București, 2016.
