Complexul Sportiv Polivalent din Bistrița, investiție care a fost deja inaugurată deși nu erau terminate unele lucrări dar nici actele, va fi gazda Turneului Carpați la handbal feminin, competiție de tradiție pentru sportul cu balonul pe semicerc.
Întrecerea se va desfășura în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2022, la turneu urmând să participe, pe lângâ naționala feminină a României, reprezentativele similare din Austria, Serbia și Spania. Programul și orele de disputare ale meciurilor vor fi anunțate în perioada următoare de către Federația Română de Handbal.
Detaliile pentru organizarea competiției la Bistrița au fost stabilite la recentul turneu „Gloria 100”, atunci când președintele Federației Române de Handbal Constantin Din și selecționerul României Florentin Pera au fost prezenți la Bistrița.
Complexul Sportiv Polivalent Unirea reprezintă o investiție care cuprinde o sală polivalentă cu circa 3.000 de locuri, trei terenuri de sport și o pistă de atletism exterioară, precum și un centru de cazare. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare a acestui obiectiv, ce a costat aproximativ 27,5 milioane de euro, a fost finalizat în mai puțin de trei ani.
Vor fi primele meciuri pentru noul selecționer Florentin Pera care a fost validat, pe 9 august, de Comisia Tehnică a FR Handbal, în funcţia de antrenor al naţionalei feminine. Florentin Pera are 42 de ani şi a antrenat sezonul trecut pe ŢSKA Moscova, echipă pe care a refuzat s-o părăsească după începerea conflictului armat cu Ucraina.
Publicul bistrițean este unul foarte entuziast când vine vorba despre handbal după ce Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a reînviat tradiția handbalului prin înființarea echipei Gloria 2018. De asemenea, antrenorul Horațiu Pașca este bistrițean ceea ce contribuie la alimentarea orgoliului local al bistrițenilor.
sursa foto: Emil Radu Moldovan/Facebook