Stația de asflat din Bistrița rămâne o construcție ilegală dar poate fi autorizată la funcționare. Culmea birocrației!

Data:

Stația de asfalt din cadrul Direcției de Servicii Publice Bistrița a fost construită ilegal, adică fără acte, așa cum deja o știe toată Bistrița. Verificările efectuate de Agenția pentru Protecția Mediului și de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud (la sesizarea saptamana.online) au certificat faptul că mai întâi s-a construit și montat stația și abia apoi s-au solicitat avizele și s-au întocmit documentele necesare.

În urmă cu ceva timp, primarul Bistriței, Ioan Turc, oferea publicului interesat asigurări potrivit cărora actele pentru Stația de asfalt din municipiu se vor rezolva, declarații făcute în urma unei întâlniri cu vicepreședintele ANPM, Adrian Haralambie BIDU (membru PNL din Suceava). Mai mult, nici amenda primită de la Garda de mediu nu mai este o problemă pentru că se va contesta în instanță și va fi anulată, întrucât situația (chipurile) nu mai există.

Pentru că toată lumea vede și înțelege altfel lucrurile decât primarul, am solicitat informații publice de la Ministerul Mediului, astfel: vă rog să ne comunicați care este modalitatea legală prin care se poate aviza post-factum o construcție realizată ilegal de către Direcția de Servicii Publice din subordinea Primăriei, aspecte constatate de APMBN și sancționate de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud cu amendă și dispunerea măsurii de demolare. Precizez că la Bistrița a fost invitat vicepreședintele Agenției Naționale de Mediu, ocazie cu care primarul Ioan Turc a dat asigurări privind rezolvarea situației Stației de asfalt. În fapt, stația în cauză a fost montată cu trei luni înainte de a se solicita avizele necesare la APMBN. Constatările din teren ale celor două instituții responsabile de protecția mediului, respectiv APMBN și CJGNM BN, relevă că lucrările au fost inițiate în lipsa documentațiilor necesare legal, fapt pentru care au fost dispuse măsuri de sancționare. Pe fond, acțiunile primarului Ioan Turc au ca obiect influențarea (politic) deciziilor unor instituții publice ceea ce se încadrează ca trafic de influență, dar și exercitarea de presiuni politice la adresa unor funcționari din subordinea Ministerului Mediului.

Mai jos aveți articolele puse la dispoziție ministerului:

Prin prezenta vă rog să ne comunicați agenda vicepreședintelui ANPM în raport cu situația de la Bistrița, care a fost scopul întâlnirii și rezultatele acesteia.

Care sunt prevederile legale în baza cărora o construcție ilegală mai poate fi avizată/autorizată?

Ce demersuri oficiale a făcut Primăria Municipiului Bistrița la nivelul ANPM?

Răspunsul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului confirmă documentele întocmite de cele două instituții deconcentrate din domeniul mediului, dar lasă de înțeles că autorizarea pentru funcționare a stației de asfalt nu ține cont de modul în care s-a realizat construcția. Adică se poate construi o fabrică ilegal, fără autorizații de construcție, și să primească ulterior autorizație de funcționare. Vedeți mai jos răspunsul oficial.

  1. Referitor la agenda vicepreședintelui ANPM în raport cu situația de la Bistrița:

Domnul Adrian Haralambie BIDU — vicepreședintele ANPM, în perioada 05 – 09.09.2022 a efectuat o vizită de lucru în teritoriu, respectiv în județele Cluj, BistrițaNăsăud, Bihor. In cadrul acestor vizite de lucru au avut loc discuții cu reprezentanții agențiilor județene pentru protecția mediului, precum și cu factori de decizie de la nivel local, pe aspecte care vizează protecția mediului, problemele cu care se confruntă și identificarea de soluții.

  • Care sunt prevederile legale în baza cărora o construcție ilegală mai poate fi avizată/autorizată?:

Pe acest subiect (”instalare stație pentru preparare mixturi asfaltice pe amplasamentul statiei vechi care va fi dezafectată ”), Agenția Națională pentru Protecția Mediului nu mai are completări de adăugat față de răspunsurile/adresele Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud și ale Gărzii Naționale de Mediu — Comisariatul Județean Bistrița-Năsăud. Totodată, precizăm că nu deținem informații cu privire la prevederile legale în baza cărora o construcție ilegală mai poate fi avizată/autorizată. Totuși, pentru o clarificare a termenilor, menționăm că, o construcție (indiferent dacă este legală sau ilegală) nu se autorizează din punct de vedere al protecției mediului.

Conform definiției, autorizația de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și/sau parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi, cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune. Deci, se autorizează o activitate și nu o construcție.

  • Ce demersuri oficiale a făcut Primăria Municipiului Bistrița la nivelul ANPM?:

Primăria Municipiului Bistrița nu a întreprins niciun demers oficial la nivelul ANPM.

Din răspunsul ANPM rezultă că nu ar fi impedimente pentru autorizarea activității de producere de mixturi asfaltice, dar ce ne facem cu decizia Gărzii de mediu care a dat termen (27.12.2022) pentru demolarea construcției ilegale și aducerea terenului la starea inițială?

Dovada faptului că se încearcă în mod oneros autorizarea stației de asfalt este tocmai ultimul paragraf care spune că Primăria Bistrița nu a întreprins oficial niciun demers la nivelul ANPM. Mai mult, vicepreședintele ANPM a făcut mai multe vizite prin zonă și a vizat mai multe probleme chipurile, cu care se confruntă agențiile de mediu. În pofida asigurărilor primite din partea administrației că situația stației de asfalt este sub control, deținem informații că mai sunt și alte probleme cu acest obiectiv, în sensul în care a fost achiziționată din afara UE și nu îndeplinește condițiile pentru omologare și autorizare. Mai grav este faptul că Stația de asfalt este pusă în funcțiune cu titlul de probe și se produce asfalt deși nu este autorizată de niciun fel (nu există autorizație de construcție, proces verbal de recepție și de punere în funcțiune, autorizație de funcționare). Mă întreb retoric, câte legi au fost încâlcate în aceste caz? Prin noi înșine… nu cred că se referă la așa ceva!

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...