Video: Testul de virginitate, un abuz pe care România îl menține prin legislație

Data:

Articol preluat din presshub.ro

Cabinetele de medicină legală și cele de ginecologie din România au eliberat numai în anul 2021 peste 1.000 de certificate care atestă virginitatea a tot atâtor fete și femei. Cea mai mică persoană care a fost supusă acestui test are 1 ani și 10 luni. Eliminarea acestui „abuz ginecologic” depinde doar de Ministerul Sănătății.

În ciuda unei campanii publice consistente organizată de către Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF), de un an nu se întâmplă nimic. A apărut doar o decizie a directorului Institutului Național de Medicină Legală (INML), care a eliminat acest serviciu doar la nivelul instituției. Pentru doctorii ginecologi și pentru serviciile de medicină legală din țară, a fost emisă doar o recomandare să nu mai accepte să elibereze aceste certificate de virginitate. Dar receptarea acesteia a fost sub așteptări.

Inclusiv Organizația Mondială a Sănătății a cerut ca acest document să nu mai fie eliberat. Marea Britanie a eliminat certificatul anul trecut. Totuși, mai sunt și alte țări din Europa, în afară de România, care fac astfel de testări ale virginității,.

Carmen Gheorghe, activistă la Asociația E-Romnja, și Andrada Cibiliu, de la Centrul FILIA, au explicat, pentru PRESShub, de ce testul de virginitate este un abuz asupra fetelor și femeilor, care lasă în urmă traume psihologice puternice, și de ce România renunță atât de greu la această practică nu doar la nivelul statului, dar și la nivel de comunitate.

https://www.facebook.com/watch/live/?ref=external&v=495828465741626

43.000 de semnături împotriva testului de virginitate

În 2021, la Ministerului Justiției s-a format o comisie care analiza infracțiunile legate de acte sexuale sau abuzuri sexuale împotriva minorilor. Testul de virginitate a fost un subiect pe agenda acelui grup de lucru, a explicat Andrada Cibiliu, în discuția cu Adriana Săftoiu, difuzată de PRESShub.

„Au trecut apoi șase luni de când grupul de lucru a fost înființat. Soluțiile erau pe masă, mingea era la Ministerul Sănătății, care trebuia să scoată din lista de proceduri oferite de medicii ginecologi și de către cabinetele de medicină legală testele de virginitate la cerere. Dar nu s-a întâmplat nimic în tot acest timp.

În acesl context, Centrul FILIA și alte organizații din Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor am început o campanie publică de conștientizare, am realizat și o petiție, la care am strâns peste 43.000 de semnături, am făcut un protest și în fața Guvernului României, în care am cerut scoaterea certificatelor de virginitate din legislația noastră.

Aceste teste de virginitate sunt, de fapt, o formă de violență împotriva femeilor, o formă de violență obstetrică”, a explicat Andrada Cibiliu cum au început primele presiuni ale ONG-urile de profil pentru ca acest document să nu mai fie eliberat de statul român.

De ce vor părinții aceste certificate de virginitate pentru fiicele lor

În România, majoritatea testelor de virginitate sunt făcute la cererea părinților minorelor și costă foarte puțin, în jur de 40-50 de lei. Andrada Cibiliu spune că, practic, acestei forme de violență obstretică îi cad victime majoritar fetele adolescente.

„După ce noi am scos această campanie și am publicat petiția, ne-au venit foarte multe mesaje de la părinți, destul de furioși că vrem să scoatem această procedură din legislație, pentru că ei consideră că astfel pot avea control complet asupra a ceea ce fac copiii lor.

Testul de virginitate este folosit și în situația în care are loc un o infracțiuni sexuală. Totuși, Organizația Mondială a Sănătății consideră că nici măcar în aceste instanțe în care vorbim despre un abuz sexual, testul de virginitate nu ar trebui realizat, pentru că, de fapt, este irelevant din punct de vedere medical, procedura în sine fiind traumatizantă și chiar re-traumatizând victima, care trebuie să treacă prin asta după ce a trecut deja printr-un abuz sexual”, a menționat reprezentanta Centrului Filia.

România, printre ultimele țări din lume care mai oferă acest certificat

Carmen Gheorghe, reprezentantă a Asociație E-Romnja, a explicat pentru PRESShub că Organizația Mondială a Sănătății menționează că în lume se mai eliberează certificate de virginitate în peste 20 de state. Dar, nivel mondial se transmit mesaje și există recomandări pentru scoaterea testării în afara legii.

Marea Britanie a eliminat abia anul trecut complet din legislație, acest certificat de virginitate.

Mai este menținut în state precum Iran, în Egipt, Maroc, Sri Lanka, unde testele de virginitate fac parte din tradiție și dintr-o cultură a misoginismului și a violenței împotriva femeilor, potrivit celor două activiste pentru drepturile omului.

Dintre țările europene, testul de virginitate mai există în Irlanda de Nord și Turcia.

„Într-adevăr se practică această metodă și în țări ca Suedia sau Olanda, doar că acolo există o procedură prin care li se explică atât părinților cât și persoanei în cauză de ce medicii consideră că acest test este de fapt inutil din punct de vedere medical. Ei descurajează.

România nu este neapărat singura țară care mai eliberează acest document, însă nu cred că asta ar trebui să ne consoleze.”Carmen Gheorghe, Asociația E-Romnja

Problema se poate rezolva ușor

Cheia de soluționarea a acestei probleme este la Ministerului Sănătății, care poate adopta un simplu ordin de ministru pentru a scoate certificatele de virginitate în afara legii.

„Până acum, avem doar o recomandare de la directorul Instituției Național de Medicină Legală. Doar că dumnealui nu poate să facă nimic mai mult decât practic genul acesta de acte care au rol de recomandare. Așa că testele de virginitate se fac în continuare atât la nivelul INML-ului, al cabinetelor de ginecologie și la nivelul cabinetelor de medicină legală din țară.

Este foarte important să existe un efort comun atât la nivel instituțional, din partea profesioniștilor și practicienilor din sistemul de sănătate, dar și la nivelul societății per ansamblu și a comunităților.

Trebuie să fie un efort comun, pe de o parte pentru scoaterea testării în afara legii. Iar până atunci pentru transmiterea unui mesaj foarte clar pentru a descuraja practica, chiar dacă la nivel oficial nu avem încă un ordin al ministrului Sănătății.

Și, pe de altă parte, pentru a continua campaniile de conștientizare în societate, pentru a explica ce înseamnă virginitatea, acest construct social, pentru a explica de ce există încă acești gardieni ai purității emoționale și fizice”, a explicat Carmen Gheorghe, de la Asociația E-Romnja.

Societatea românească este în continuare conservatoare

Aceasta a arătat că, din această perspectivă, România încă este o societate patriarhală, conservatoare, sexistă.

„În societatea românească, nu-i așa, toate fetele și femeile suntem încă supuse acestui control, supuse normelor stricte despre cum să fim modeste, cum să ne îmbrăcăm ca să nu provocăm bărbații, cum să arătăm cât mai respectabile și așa mai departe.

Există toate aceste norme care sunt impuse mai ales fetelor și femeilor, dar pe de altă parte, pentru încălcarea acestor reguli stricte sunt blamate tot femeile.

Cred că trebuie să ne uităm la cât de cât de conservatoare sunt societățile, iar societatea românească, din păcate, continuă să fie una destul de conservatoare.

Vedem mesaje venite de la diferite culte religioase. Vedem mesaje venite dinspre guvern, dinspre reprezentanți ai Poliției, care spun: aveți grijă cum vă îmbrăcați, aveți grijă cum arătați, pentru că voi sunteți cele care declanșați.

Vedem mesaje venite dinspre sistemul de învățământ, unde fetele sunt învățate cum să se poarte, cum să se îmbrace.  Practicile astea nu fac decât să reîntărească ideea că dacă noi ne purtăm într-un anume fel, noi suntem cele care putem cumva să respectăm aceste reguli stricte impuse asupra noastră.

Virginitatea este un efect al tuturor celorlalte practici instituționale, iar comunitățile și societățile practic reiau și aceste standarde în care din păcate noi, femeile și femeile suntem cele care suntem supra-responsabilizate și de cele mai multe ori blamate”, este de părere Carmen Gheorghe.

Care este profilul părintelui care își duce fata minoră să primească certificatul de virginitate

Este destul de dificil de făcut un anumit profil al părintelui care cere un test de virginitate și, în ciuda prejudecăților, nu este specifică doar comunității rome.

„De-a lungul activității mele ca romă, ca feministă, ca persoană care am lucrat mulți ani în comunități pentru dobândirea drepturilor fetelor și femeilor rome, am observat această tendință de a controla ce se întâmplă cu corpurile fetelor, această grijă pentru ca puritatea despre care vorbeam să fie în continuare respectată.

Însă este dificil de făcut un anumit profil, nu există, după părerea mea, un anumit profil, ci există, din păcate, acest construct social, această normă strictă impusă asupra fetelor, care trebuie respectată.

Îmi este greu să fac un profill, tocmai pentru că eu, că activistă romă, sunt conștientă de toate prejudecățile legate de această temă, sunt conștientă de toate stereotipurile din jurul temei.

Toată lumea spune: se întâmplă doar într-o anumită categorie, se întâmplă doar în anumite culturi, cum ar fi cea musulmană, ceea ce nu este din păcate adevărat”, a menționat Carmen Gheorghe, pentru PRESShub.

De aceeași părere este și Andrada Cibiliu.

„Am primit mesaje de la părinți deopotrivă cu un statut socio-economic extraordinar, locuind în București, din clasa media. Nu contează nici etnia, cultura din care faci parte, mediu în care ai crescut. Nu despre asta este vorba când vorbim despre teste de virginitate.

Dar am observat un fenomen interesant și o altă traumă, despre care ne-au povestit multe dintre fetele care au venit înspre noi cu propriile lor mărturii legate de testele de virginitate și anume starea asta de amenințare constantă din partea părinților, că le vor duce să le testeze virginitatea. Chiar dacă testul nu ajunge să se întâmple.

Dar faptul că în fiecare an, aceste fete au auzit acel discurs din partea părinților, că vor fi testate, să aibă grijă, că cine știe ce li se va întâmplă dacă află la medicul ginecolog că nu mai sunt virgine, a creat o stare de teroare multe dintre familiile fetelor care ne-au scris.

Și am primit zeci, chiar sute de mesaje  de la fete, unele dintre ele având doar 13-14 ani și trăind în continuare această teroare an de an, amenințarea cu testele de virginitate”, a explicat și reprezentanta Centrului Filia.

Cum convingi statul român să abroge acest certificat

Mai multe organizații neguvernamentale din domeniul apărării drepturilor omului au pornit încă de anul trecut o campanie prin care pun presiune asupra statului să elimine testul și certificatul de virginitate.

„Prin campania noastră, prin petiții, prin faptul că am vorbit pentru prima dată după mulți ani despre acest subiect, am încercat să facem tot ce s-a putut, în termen de advocacy, să ajungem la decidenți și să le atragem atenția. De asemenea, există presiune și din partea instituțiilor internaționale.

Organizația Mondială a Sănătății nu a venit ieri cu recomandări privind eliminarea testelor din virginitate din legislație, ci prima dată în urmă cu mai mult de 10 ani.

Practic, există presiune din toate părțile și asupra Ministerului Sănătății și asupra celorlalți actori care sunt relevanți în această poveste.

Și eu mă întreb destul de des ce trebuie să mai facem și nu am făcut deja să atragem atenția asupra faptului că este un abuz îngrozitor și o formă de violență împotriva femeilor și trebuie să înceteze”, a menționat Andrada Cibiliu.

Ordinul Ministerului Sănătății nu vine deși, potrivit celor două activiste, la nivelul instituțional există un consens că teste de virginitate nu ar trebui să mai existe în legislație. În plus, medicii pot refuza această procedură, tocmai pentru că este la cerere.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...