Cultură

Brâncuși, între consacrare și condamnarea ideologică. Expoziția „Calea spre Lumină”, deschisă la Bistrița

Documente despre nașterea sculptorului, corespondență oficială privind realizarea Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu, brevetul Ordinului „Meritul Cultural”, dar și stenogramele unei ședințe din...

Timbrele „Drumului care unește” vor călători în întreaga lume

Via Transilvanica, transpusă într-o colecție filatelică în ediție limitată. Timbrele „Drumului care unește” vor călători în întreaga lume.Via Transilvanica, traseul de peste 1.600 de...

Mirela Trăistaru expune la Veneția „Stories and Layers” o poveste de istorie, tradiții și artă

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, în perioada 1–14 august 2026, expoziția de artă contemporană „Stories in Layers” a...

Când n-am ce scrie

de Alexandru VlahuțăCe veţi fi mirând de mine?Scriitor sunt, vedeţi bine,Şi pot spune cui mă-ntreabăCă şi eu mă aflu-n treabă.Cronici, critică, nuveleSunt la mine...

Festivalul Județean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Valea Șieului, în 15 august, la Pădurea Posmuș

Comuna Șieu va găzdui, în 15 august 2026, Festivalul Județean al Cântecului, Jocului și Portului de pe Valea Șieului, un eveniment dedicat tradițiilor populare,...

Popular

Subscribe

spot_imgspot_img