„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Dialoguri

La tătă casa-i lumină! Că vine Crăciunul și se naște Pruncul.
Cultură și artă, Dialoguri

La tătă casa-i lumină! Că vine Crăciunul și se naște Pruncul.

Articol scris de Crin -Triandafil Theodorescu Decid brusc să nu risc, sunt mai bine de șapte metri până jos iar anii ăștia lungi de cățărat pereți negri și cascade despletite, nebune și reci, veritabile furii scăpate din lanțuri, m-au învățat să-mi fac din frică pelerină pe inimă, așa că îmi pun hamul de speologie, bat un piton de expansiune pe amarajul principal și dublez cu un amaraj natural în secund, apoi pulsul mi se așează ca o apă în albia ei că fără un vârf de cuțit de frică nici o înțelepciune nu începe iar fără dubiu nici o dragoste nu e înaltă, de jos Ea îmi strigă să am grijă de întrerupătoare, urăsc să fac asta, urăsc, mă întind și capsez încă un șirag de leduri albe, sunt deja de două ore pe casa parohială devenită între timp un soi de navetă spațială pregătită de decolar...
Dialoguri

Cisterna cu sânge de om!

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu Sunt la Viena și sunt beat. Îmi circulă prin ochi, cu viteze superistorice, baroace și tezaure, abace generoase și volute aurite. Rod cu tălpile sandalelor vreo câteva muzee, cum ziceam, beat bine. E beția aia a spiritului care dă de frumos ca de-o cină cu lumânări parfumate, că cine pipăie sublimul cu sufletul îi dă lui Dumnezeu cu mătura prin curte, e beția aia a duhului bun care aleargă prin om, prin orice om. E beția mea preferată, aș sta beat așa toată viața, din când în când dau cu ochii pe Facebook de ofertele de expediții culturale ale Casei Paleologu și mă umplu de pofte de dulce, m-aș duce cu ei să le car trollerele și să le schimb prosoapele la baie doar ca să-l ascult pe diriginte prezentându-și planul de lecție (într-o zi, când ...
Cultură și artă, Dialoguri

În veac, Doamne, cuvântul tău rămâne în cer!

Articol scris de Crin-Triandafil Theodorescu Ne știm de mult și totuși pe bucăți, diferiți și uniți de aceeași patimă a înălțimilor, cioburi ale aceluiași vis, echipajul unei corăbii care se pregătește de abordaj sălbatic, se montează colțari și se verifică echipamente și peste grup plutește o ușoară îngrijorare, zăpada e mult mai înaltă decât anticipasem și-n creastă, în zonele de acumulare, ah, dar să nu cobim, da? Prin corp ne trec regimente de îngeri bătând pas de defilare, ne tresar niște vine neștiute la tâmplă atunci când doi alpiniști coboară din creastă, rupți de oboseală, în timp ce-și scot rachetele de pe bocanci suflă greu, zic că sus sunt formate deja cornișe și asta poate fi nașpa, dar că totuși zăpada e compactă, unul din trupă îmi spune pe nume și tipul cu pioleții ...
Cultură și artă, Dialoguri

Dragostea care trece pe drum (pe orice drum)

Articol scris de Crin Triandafil Theodorescu Suntem în Sighișoara, la ”Casa cu suflet”, o pensiune mică și caldă în care pulsează audibil inimile stăpânilor locului, genul ăla de adăpost în care vrei doar să-ți tragi sufletul și de unde pleci mai bogat cu niște prieteni, Camelia și Adrian îi cheamă, mult azuriu și mult parfum în oamenii ăștia, descopăr că el e speolog iar Camelia amorezată iremediabil de frumos, ceea ce în esență, să mă ierte dogmatiștii, e cam tot aia. Am fost la liturghie, ne-am cuminecat la cea mai strașnică masă la care poate sta cineva, la masa lui Dumnezeu-Înviatul, ne-am spovedit între noi, apoi ne-am sărutat și ne-am cerut iertare unii altora și toți Înviatului, cutremurați, bărbați cu bărbi albe și voci împleticite de emoții, după care L-am mâncat pe Dumne...
Cultură și artă, Dialoguri

Dragostea nu cade niciodată

Articol scris Crin-Triandafil Theodorescu Când Ovidiu ne cheamă le lăsăm pe toate. Soțiile, copiii mici și mari, care cum îi are. Grijile și bisericile unde vâslim spre cer, în ritmul inimii liturgice. Și fugim să ne revedem, beți de emoție și fericire. Oameni mari, bătrâni deja. Ne îmbrățișăm cum n-am făcut-o în tinerețe, uneori plângând prin bărbile albe, pe umerii apăsați de vremi ai fraților. Ne cunoaștem de-o viață, asta nefiind o metaforă conjuncturală, aveam vreo opșpe ani când am dat admiterea împreună, copii înfricoșați la porțile baroce alte teologiei. Apoi anul acela de armată, în care ne-am împărțit țigara, conserva și povestea pe din două, să ajungă la toată lumea. În care am visat împărății strălucitoare și drumuri pavate cu aur și topaze. Anul ăla care a mirosit a p...