Dialoguri – Pagina 8 – saptamana.online

12feb.

By Ion Lucian PetrașNo Comments

Cultură și artă, Dialoguri, Săptămâna de știri

Obeliscul misterios

de Crin-Triandafil Theodorescu La ora doișpe și zece am întâlnire cu moartea, dar eu încă nu știu asta, mă angajez în traversare, asigurat, dublu asigurat, nimic nu prevedea ceva rău și deja simt o bucurie caldă pipăindu-mi inima, mai am doi pași și tresalt, nu știu dacă știți clădirea aia eclectică de pe pietonalul Bistriței, aia verde prăzuliu, sunt vreo zece ani de când am descoperit sub stilobancul unei ferestre un discret însemn mason, mereu mi se agață gândul de el, care o fi fost mesajul, și cine, proprietarul sau arhitectul îmi semnalizează, la două secole, vreo zbatere, vreo credință, vreo taină rămasă ruginită sub ziduri? Mai am doi pași și dihania aceea se năpustește asupra mea ca un taur galben, cu coada ochiului surprind silueta mărindu-și exploziv volumul, mi se activează...

5feb.

By Ion Lucian PetrașNo Comments

Cultură și artă, Dialoguri, Săptămâna de știri

Purtați-vă azi treningurile, mâine vă vor fi mici!

de Crin - Triandafil Theodorescu Am paișpe ani și Tata îmi procură de undeva, miraculos, un trening din plastic curat, albastru și cu trei dungi albe, potrivindu-se la marele fix cu adidașii cu clapete, țopăi fericit prin apartament ca un ied care miroase primăvara, fac un inventar mental al scării de bloc, doar Doru de la doi Vlaicu Luminita mai are ceva asemănător, dar al meu e așa de albastru și de proaspăt că e hotărât deja, o să impresionez tot cartierul, ce să mai. La școală fetele se vor împiedica în șosetele trei sferturi și șiruri lungi de salvări vor sta la coadă acordându-le primul ajutor. E clar, mă paște-o celebritate cosmică. Și nu-mi iese din cap nici Mihaela de la scara H, aia cu cozile legate la spate, care joacă volei râzând în hohote de cristal topit la bara de b...

27ian.

By Ion Lucian PetrașNo Comments

Cultură și artă, Dialoguri

Predici neconvenționale

de Crin-Triandafil Theodorescu Hristos coboară din Ierusalim în Ierihon, pășind pe un drum de cretă jurasică, plimbându-și privirile peste sufletele îmbrăcate în piele de om. El e Dragostea-Trecând-Pe-Drum. Nu efectul dragostei, produsul finit al actului iubirii, ci Dragostea însăși, întreagă, pipăibilă, materializată într-un corp cu citoplasme, organe interne și pilozități: doar gândul ăsta e așa de mare că-ți vine să te așezi pe marginea drumului și să te ții de inimă. Dragostea trece pe drum. Pe orbul ăla îl cheamă Bartimeu, îmi spune Marcu Evanghelistul. Evangheliile sunt ca o masă rotundă. Copleșiți de dorul după Iisus, evangheliștii s-au pus pe rogojini și-au povestit, la o cafea, despre Dumnezeul-Iubire. Trecea pe drum, coborându-se spre Ierihon, și uite ce s-a întâmplat...In...

22ian.

By Ion Lucian PetrașNo Comments

Cultură și artă, Dialoguri, Săptămâna de știri

Prăbușiri

de Crin Triandafil-Theodorescu Mi se întâmplă ceva, de-un timp. V-o spun ca între prieteni, ca la un ceai cu miere, într-o cană frumoasă, cu pipa Tatei afumând portocală alături. Că nu mă sfiesc să mărturisesc. Din când în când îi aprind pipa, pufăind parfum în preajmă, tușind spasmodic și jenant, ca atunci când uiți să apeși ambreiajul. Să fie ăsta cel mai mare păcat al meu. Dar nu-i. ”Cel mai mare păcat din viața omului e trufia!”. Părintele Galeriu își mângâie barba pe vectorul vertical, unind o gură de aur cu o cruce pectorală modestă (de obicei e invers). Mândria, zice, și apoi tace cu ochii în pământ. Sunt un puștan cu vestă teologică și, desigur, nu sunt de acord. Cum rămâne cu bețiile, cu desfrânările, cu sperjurul, cum rămâne cu delațiunile, marile trădări, apostaziile, ...

17ian.

By Ion Lucian PetrașNo Comments

Cultură și artă, Dialoguri

Pește fript cu fagure de miere

de Crin-Triandafil Theodorescu Îmi iubesc Dumnezeul. În felul meu tâmpit și necanonic. Cu patimă, cu lacrimă, cu dor mult, îl iubesc. Și după ce L-am hăituit decenii prin cărți, biblioteci și guri bărboase și-nțelepte, găsitu-L-am la un țărm de mare, Înviat gata și pe bune, nu povești pe drumul Emaosului, c-o fi, c-o păți. Stătea pe o piatră, valurile îi băteau la picioare și la un foc din trestie frigea ceva de mâncare. O bucată de pește fript și-un fagure de miere, și-a mâncat în fața mea și mi-a râs curat drept în inimă uitându-se. Pește fript și-un fagure de miere. Dureros de neobișnuit, cum e iubirea. Dureros de neobișnuită. Ieșită din dogmă, zăpăcitoare, prăbușită din astre. Cine poate pune lege iubirii, alta decât iubirea însăși? Adică cine pune un fagure de miere peste un pește...