„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Etichetă: candidați

Cin să fie, cin să fie?
Editorial, Săptămâna politică

Cin să fie, cin să fie?

Prefectul Mica Oprea s-a înduplecat și a lăsat liber locul de la Prefectură, cu 1 februarie. Mișcarea e una calculată, tocmai ca să aibă timp PSD și Radu Moldovan să găsească și să convingă un viitor prefect, care va avea probabil cel mai scurt mandat din istoria instituției, pentru că în luna mai ar urma o rocadă cu PNL. Funcția de prefect nu e una ușoară, deși unii prefecți au lăsat să se înțeleagă asta numai prin faptul că nu au făcut mai nimic cât au fost pe acolo. Dacă e să își îndeplinească toate atribuțiile cum sunt prevăzute de lege, un prefect are o misiune grea. În principiu, toată societatea are așteptări mari de la Instituția Prefectului, însă în realitate prefectul și echipa lui au prea puține pârghii administrative și se transformă într-un fel de releu de transmisie care...