„Nu poți ști niciodată ce rezultat vor avea acțiunile tale, dar dacă nu faci nimic, nu vei avea niciun rezultat.” Mahatma Gandhi

Etichetă: Crin Triandafil Theodorescu

Mi-am luat gripa de mână și mi-am dus-o-n munți
Cultură și artă, Dialoguri

Mi-am luat gripa de mână și mi-am dus-o-n munți

Articol scris de Crin - Triandafil Theodorescu Mi-am luat gripa de mână și mi-am dus-o-n munți, sus, să-mi bat joc de ea, să-și bage mințile în cap și frica să-i intre în oase, îmi fac echipamentul, parazăpezile și colțarii, iau o coardă statică de 20 de metri în rucsac, să fie, Doamne, dar unde sunt rachetele de zăpadă? Sun doi-trei prieteni, toți ridică din umeri, știu sigur că le-am împrumutat cuiva și nu mi le-a mai înapoiat așa că decid că e un motiv sustenabil să mă enervez și-o fac prostește, starea aia de supărare, când se îngroașă sângele în tine și se lichefiază gândurile, scurgându-se pe la încheieturi, apoi mă gândesc că dacă l-aș iubi pe ăla de-mi folosește rachetele mi-ar fi senin în suflet, că atunci când iubești pe cineva te muți în el cu toate armele și bagajele tale ș...
Cultură și artă, Săptămâna de știri

Ana visa să devină astronaut

Articol scris de Crin Triandafil Theodorescu Ana, femeia sfâșiată de câini la București, îmi aducea sufletul ei la spălat să i-l curăț cu Duhul Sfânt. Cumva se lipise de inima mea pe sub prima piele, acolo unde zâmbești oamenilor clădiți din materialul tău. Îmi plăcuse ceva la ea, în peșteră, atunci când mi s-a părut că amarajul fracționării nu-i în regulă, când l-am refăcut, plăcuța înșurubată, nodul opt prins în verigă, o ultimă verificare și degajare din lonjă, și când am strigat ”liber” s-a lăsat Ana spre mine cu toată ființa ei, fără nici o ezitare. Pentru că mă crezuse când am strigat ”liber” și mă crezuse că e în siguranță. Și-mi plăcuse mult felul ei de-a aluneca deasupra lucrurilor, puțin absentă, luând din ele porția de frumos și de bine, că-n orice urât e și-un pic sau do...
Cultură și artă, Săptămâna de știri

Nu dumneavoastră vă pun covorul, părinte, ci lui Hristos!

Articol scris de Crin Triandafil Theodorescu Am ajuns acasă cu Crucea, ”În Iordan botezându-Te Tu, Doamne”, și-am căzut deodată în febră cum cad în munți brazii prea apăsați de zăpezi neprogramate, am pășit din luciditate în delir ca dintr-o cameră în alta, fără prag și fără haine, și toate s-au alambicat brusc și parcă mergeam încă prin casele lor, cu Hristos în palmă și busuiocul agățat de gene și curgea Iordanul prin Lușca și devenise locul ăsta o Veneție invadată de Iordan și călcam pe ape botezându-L pe Hristos la fiecare casă și la fiecare troiță din răspântie și parcă toate zidurile aveau ochi de sticlă și din când în când îi auzeam vocea hai deschide gura și înghite astea, pastile vișinii (drapelul dogilor din lagună) îmi coborau pe gât în zgomot de cascade înalte și dintre toa...
Cultură și artă, Editorial

Ce frumoși sunt oamenii de azi?

Articol scris de Crin Triandafil Theodorescu O să vă povestesc curând cum a fost prima zi în care L-am dus pe Hristos pe cruce, prin casele creștinilor. Acum nu pot, mă încearcă o stare febrilă și pe sub piele se joacă un campionat mondial de tenis de câmp, cu lovituri lungi și icnete înalte. În plus tușesc fără cel mai elementar respect, măgărește aș spune, și iată c-o spun. O să fac un duș fierbinte și o să aplic metoda mea personală, prima cu care încep orice boală. Renașterea. Un duș fierbinte, înghit o aspirină și mă ghemuiesc sub multe straturi. Nu oricum. În poziția fetală. Închid ochii fierbinți și mă întorc în burta mamei mele, înainte de a începe totul, plutind fără vină în amnioticul primordial. A doua zi mă trezesc ca un prunc nou născut și eu, păgân pe jumătate, chiar cred...
Cultură și artă, Dialoguri

La tătă casa-i lumină! Că vine Crăciunul și se naște Pruncul.

Articol scris de Crin -Triandafil Theodorescu Decid brusc să nu risc, sunt mai bine de șapte metri până jos iar anii ăștia lungi de cățărat pereți negri și cascade despletite, nebune și reci, veritabile furii scăpate din lanțuri, m-au învățat să-mi fac din frică pelerină pe inimă, așa că îmi pun hamul de speologie, bat un piton de expansiune pe amarajul principal și dublez cu un amaraj natural în secund, apoi pulsul mi se așează ca o apă în albia ei că fără un vârf de cuțit de frică nici o înțelepciune nu începe iar fără dubiu nici o dragoste nu e înaltă, de jos Ea îmi strigă să am grijă de întrerupătoare, urăsc să fac asta, urăsc, mă întind și capsez încă un șirag de leduri albe, sunt deja de două ore pe casa parohială devenită între timp un soi de navetă spațială pregătită de decolar...