de Ion Lucian Petraș
Pe 30 septembrie 1938, Germania nazistă a lui Hitler semna alături de Marea Britanie și Franța Acordul de la Munchen – o înțelegere prin care liderii europeni de atunci acceptau invadarea regiunii de sud din Cehoslovacia și alipirea Austriei de către Hitler.
Cehii, neinvitați la negocieri, se trezesc cu o mare bucată din teritoriul lor și mai bine de 3 milioane de oameni ajung sub ocupație străină.
Între timp, la nivel european, apar noi planuri de împărțire a teritoriilor. Pe 23 august 1939, dictatorul nazist Hitler încheie pactul Ribbentrop-Molotov cu dictatorul sovietic Stalin, tratat de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică.
Deși războiul a început oficial odată cu invadarea Poloniei de către Germania nazistă și Uniunea Sovietică pe 1 septembrie 1939, anexarea teritoriilor în Europa a început mult mai devreme.
Vă recomand filmul Munich-The edge of war sunt atât de multe asemănări încât îmi zic că liderii politici nu studiază istoria și țările (popoarele) au memoria scurtă (maxim două generații).
Pe scurt desfășurarea lucrurilor o găsiți mai jos și în detaliu citiți în revista Historia.ro
“La 28 martie 1938, Hitler l-a instruit pe Konrad Henlein, liderul germanilor sudeţi, să formuleze cereri de autonomie pentru minoritatea germană, dar în aşa fel încât să fie considerate rezonabile pentru comunitatea internaţională, dar pe care cehii să nu le poată accepta fără dezmembrarea statului. Dar reacţia guvernului de la Praga, de a mobiliza armata în zilele de 20 şi 21 mai, ca urmare a unor zvonuri (false) referitoare la un iminent atac german, l-a luat prin surprindere pe Hitler, obişnuit până atunci cu reacţiile molcome şi previzibile ale democraţiilor occidentale. Când Marea Britanie, Franţa şi Uniunea Sovietică au reacţionat, declarând că un eventual atac german nu va fi tolerat, cancelarul german s-a repliat, declarându-şi „nevinovăţia”.
În mod paradoxal, intervenţiile marilor puteri europene, departe de a-l descuraja, l-au determinat să stabilească toamna anului 1938 drept termen-limită pentru dezmembrarea statului vecin. În vara anului 1938, Hitler a continuat nu doar să încurajeze separatismul germanilor sudeţi, ci şi să determine minorităţile maghiare şi poloneze să facă revendicări similare pentru ca Ungaria şi Polonia să îl susţină în eforturile de eliminare a statului cehoslovac.
La 12 septembrie 1938, aflat la Nürnberg, Hitler a lansat o nouă tiradă specifică împotriva Cehoslovaciei, cerând imperios dreptul de autodeterminare pentru germanii sudeţi. Discursul a fost întâmpinat cu entuziasm în regiunea vizată, iar norii ameninţători ai războiului păreau să plutească deasupra Europei Centrale.
Premierul britanic Neville Chamberlain s-a dus la Berchtesgaden pentru a negocia cu Hitler, care a acceptat – cam fără tragere de inimă – propunerea lui Chamberlain ca Cehoslovacia, respectând acordul cu Franţa, să cedeze Germaniei toate regiunile populate de germani în proporţie de cel puţin 50%. Chamberlain şi Hitler s-au întâlnit din nou la Bad Godesberg, în 22 septembrie, după ce Anglia şi Franţa au obligat Cehoslovacia să accepte cedarea regiunii sudeţilor.
Singurele concesii făcute guvernului de la Praga au fost garantarea – de către Anglia şi Franţa – a noii frontiere, care avea să fie trasată de o comisie internaţională, şi un pact de neagresiune ceho-german. Dar Hitler, în spiritul de jucător ce îl caracteriza, s-a decis să respingă aceste condiţii şi i-a prezentat lui Chamberlain un ultimatum. La 23 septembrie a ordonat armatei să fie gata să intre în regiunea sudetă, data fixată fiind 1 octombrie.
Cancelarul german era hotărât să tranşeze problema sudetă, fie prin negocieri, fie prin forţa armelor. Respingerea ofertelor de pace propuse de premierul britanic a dus la punerea în aplicare a scenariului pe care Hitler îl concepuse iniţial. Cum cehii au refuzat să accepte ultimatumul acestuia, se prefigura izbucnirea iminentă a unui război. Întrucât Anglia şi Franţa nu păreau dispuse să mai facă compromisuri, iar generalii săi se opuneau categoric unui conflict armat, Hitler a revenit la masa negocierilor. A mascat pasul înapoi prin acceptarea ofertei lui Mussolini de a juca rolul de mediator şi a propunerii de a organiza, a doua zi, o conferinţă la München.
În cadrul acestei conferinţe s-a căzut de acord ca Germania să ocupe regiunea sudetă în etape, între 1 şi 10 octombrie, iar mai târziu o comisie internaţională avea să traseze linia de frontieră. Germania, Marea Britanie, Franţa şi Italia aveau să-i garanteze apoi Cehoslovaciei teritoriile rămase. Mai mult, Hitler a acceptat să semneze o declaraţie potrivit căreia Marea Britanie şi Germania „nu vor porni niciodată un război una împotriva celeilalte” (text preluat din historia.ro)
