de Ion Lucian Petraș
Ucraina solicită ajutor financiar de la donatori voluntari pentru a susține armata ucraineană. Un gest fără precedent care relevă atât situația critică în care se află, dar și sprijinul financiar sau militar insuficient din partea statelor occidentale.
Fără prejudecăți apreciez foarte realist și la rece că sprijinul primit până acum de Ucraina este infim în raport cu ce capabilități are Rusia și raportat la ce avea în dotare Ucraina la momentul invaziei. Desigur nu mai este Ucraina din anul 2014, au fost câțiva ani de sprijin mai mult sau mai puțin constant, dar când vedem că un pilot de al lor se rătăcește prin România cu o aeronavă de acum patru decenii, introdus în serviciu din decembrie 1984, ce poate face Ucraina acum. Numai curajul piloților ei, unul dintre ei fiind un erou după ce a doborât mai multe avioane rusești, face să se mai mențină sub control spațiul aerian. Să ne gândim la MIG-urile noastre care au căzut singure pe câmpuri, Ucraina are în dotare MIG-uri similare. Oricâtă tehnologie nouă pui pe o rablă, ea tot rablă rămâne, bate vântul pe la geamuri, nu?
Gestul cât se poate de oficial al Băncii Centrale a Ucrainei de a pune la dispoziția cetățenilor săi și a lumii în general conturi speciale pentru a face donații în sprijinul armatei ucrainiene arată dimensiunile acestui război. Ucrainienii luptă cu un colos militar experimentat în război de gherilă și în stăpânirea teritoriului, echipat cu tehnologie de vârf. Dacă vreți să vedeți ce a făcut tehnologia militară rusă în materie vă puteți documenta din acțiunile militare din Siria, mai mult în războiul din Yugoslavia a fost primul conflict în care tehnologia rusă s-a confruntat cu cea americană și occidentală. Rapoartele post conflict care sunt publice acum ne arată că Rusia avea o tehnologie concurentă cu cea vestică, la un nivel pe care nici americanii nu îl știau. Și asta era varianta vândută sârbilor, adică nu era vâtful de tehnologie. Mai mult, rușii nu au oprit deloc cursa înarmărilor, pentru ei perioada de pauză a fost doar economic motivată de lipsa resurselor din anii 1990 când erau în pragul colapsului. Dar în prezent ne demonstrează și etalează unde se situează ca și putere militară.
Vă prezint mai jos conturile oficiale unde se poate dona, conturi comunicate oficial de NBU, Banca Nationala a Ucrainei. Atenție, Rusia este specializată în clonarea de site-uri și conturi, verificați unde faceți donații, este foarte probabil ca sub diverse forme Rusia să încerce să vă inducă în eroare. Nu ne dorim să finanțăm Rusia din donații nu? Conturile pe care le prezentăm noi sunt confirmate inclusiv din Ucraina.
Aici aveți comunicatul oficial:
“Banca Națională a Ucrainei a decis să deschidă un cont special de strângere de fonduri pentru a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei. Decizia băncii centrale vine după ce guvernul ucrainean a impus legea marțială în toată Ucraina, ca răspuns la agresiunea armată a Rusiei și la amenințarea reînnoită la adresa independenței și integrității teritoriale a Ucrainei. Guvernatorul BNU Kyrylo Shevchenko a anunţat deschiderea acestui cont special în adresa sa video din 24 februarie.
Numărul contului special: UA843000010000000047330992708
Acest cont acceptă mai multe valute. A fost înființat și deschis pentru a primi transferuri de la parteneri și donatori internaționali atât în valută străină (dolari SUA, euro, lire britanice) cât și în grivne.
Sprijiniți Forțele Armate ale Ucrainei!”
Informatii despre cont
Pentru remitențe UAH:
Banca: Banca Națională a Ucrainei
MFO 300001
Nr. cont UA843000010000000047330992708
Cod EDRPOU 00032106
Beneficiar: Banca Națională a Ucrainei
Pentru remitențele USD:
BENEFICIAR: Banca Națională a Ucrainei
BIC BENEFICIAR: NBUA UA UX
ADRESA BENEFICIARUL: 9 Instytutska St, Kyiv, 01601, Ucraina
NUMĂR DE CONT: 400807238
NUMELE BĂNCII BENEFICIAR: JP MORGAN BANNICĂ BENEFICIAR CHASE3K,
BANNICĂ
BENEFICIAR CHASE33 New York ADRESĂ: 383 Madison Avenue, New York, NY 10017, SUA
SCOPUL PLAȚII: pentru creditarea contului 47330992708
Pentru remitențe : Beneficiar
: Banca Națională a Ucrainei
BIC: NBUA UA Beneficiarul
Adresa: 9 Instytutska St, Kiev, 01601, Ucraina
Număr de cont: 5040040066
IBAN DE05504000005040040066 Beneficiar Nume: Deutsche Bundesbank
, Frankfurt
Beneficiar Bank BIC: MarkDeff Beneficiar
Bank : Wilhelm-Epsteinn-Strabe 14, 60431 Frankfurt Am Main, Germania
SCOPUL PLATII: pentru creditarea contului 47330992708
Pentru remitențe în GBP :
BENEFICIAR: Banca Națională a Ucrainei
BIC BENEFICIAR: NBUA UA UX
ADRESA BENEFICIARUL: 9 Instytutska St, Kyiv, 01601, Ucraina
NUMĂR DE CONT: 40000982
IBAN GB52CHAS60924280033041
Cod de sortare : BANCARY460BNEFICIA
BANCARY460BENEFICIAR
LONDRES BIC: CHASGB2L
ADRESA BĂNCII BENEFICIARĂ: 125 London Wall, Londra EC2Y 5AJ, UK
SCOPUL PLAȚII: pentru creditarea contului 47330992708
Pentru remitențe CHF :
BENEFICIAR: Banca Națională a Ucrainei
BENEFICIAR BIC: NBUA UA UX ADRESA BENEFICIARUL
: 9 Instytutska St, Kyiv, 01601, Ucraina
NUMĂR DE CONT: 0700-01227572 IBAN
CH32 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 0070 BIC BANCĂ: ZKBKCHZZ80A ADRESA BĂNCII BENEFICIARĂ: Josefstrasse 222, 8005 Zurich, Elveția SCOPUL PLAȚII: pentru creditarea contului 47330992708