Plecarea Duhului Sfânt

de Crin-Triandafil Theodorescu

Când în sufletul tău intră răutatea, pleacă Duhul Sfânt. Cum pleacă refugiații în lume, fix așa pleacă de la tine. Cu o valijioară în mână și cu ochii în lacrimi. În spatele Lui rămân ziduri goale, peșteri reci, în care țopăie fiare cu ochi roș-incandescenți, venite din coșmarurile care ne-au însoțit din prima zi de după Paradis.

Că asta nu înțelege Cezarul, că Duhul Sfânt nu e o zugrăveală în lavabil, o frescă pe pereții catedralei Iisus Mântuitorul. Că în Dumnezeu nu te îmbraci făcându-ți o cruce, tapetând cu aur altare și plătind salariile preoților. Ci iubindu-ți aproapele ca pe tine însuți. Îmbrățișând în bunătate toată făptura Domnului. Vărsându-te cu milă în sufletele și viețile celor din jur, ca o primăvară peste frigul suferinței.

Azi va cădea Kievul. Cum a căzut Ierusalimul, în 1187, cum cad cetățile lumii, căci totul e nisip în ochii veșniciei. Patriarhul creștin, Heraclius, s-a strecurat printre supraviețuitori cu o mică avere în bagaj. Bani cu care ar fi putut răscumpăra viețile unor creștini. Saladin nebotezatul a dăruit libertatea multor robi, cei care aveau soții, copii ori părinți bătrâni. Doar bătând din palme. Și din bătaia palmelor lui s-a înfiripat mila Domnului.

Când din inima ta a dispărut iubirea, ai pierdut totul pentru totdeauna, indiferent ce-ai câștigat între timp. Că poți ctitori sute de biserici, când ai ctitorit sute de morminte, ești tu însuți un mormânt în frescă și junghi în inima Creatorului tău.

Moscova. Iisus Mântuitorul. Catedrala reclădită de Putin după planurile vechii catedralei distrusă de Stalin.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%%footer%%