Pe fondul știrilor alarmiste cu privire la scumpirea carburanților începând de ieri noapte de la ora 24,00, în partea a doua a zilei de ieri bistrițenii, cu mic cu mare, au luat cu asalt benzinăriile. Ca urmare s-au format ambuteiaje în trafic și nu se mai putea circula deloc. Polițiștii de la circulație rutieră nu au mai putut interveni pentru descongestionarea traficului, practic erau neputincioși în fața valului de mașini care au blocat sensurile giratorii și intersecțiile. S-au înregistrat întârzieri și la intervențiile de urgență (pompieri și salvare), iar orașul a încremenit într-o mare de mașini. Autoritățile centrale și locale au dezmințit știrile alarmiste, dar a fost prea târziu, deja toată România era la coadă la benzinărie și Bistrița nu a făcut excepție.
Cozile imense la benzinării nu au fost justificate deoarece la un calcul simplu cu un plin de benzină se economisesc câțiva zeci de lei, iar dacă mai calculăm stresul și nervii, timpul pierdut la coadă, certurile între șoferi și caserițe, nu merită efortul. Toată această tevatură nu face altceva decât să ne arate cât de ușor suntem noi ca oameni de manipulat. Cât de vulnerabilă este România și cum poți instaura panica prin intermediul massmedia și a rețelelor sociale. Au fost de ajuns câteva mesaje pe watsapp distribuite în mod covârșitor și preluarea lor de către canalele de știri de la televiziunile alarmiste și toată România, nu numai Bistrița, s-a pornit de-a valma să cumpere combustibili.
Pentru că am vrut să verific care este situația la benzinăria Lukoil, am pornit pe căi ocolite, pe la Aerodrom (pentru că altfel orașul era blocat între Spitalul Județean și benzinăria Mol) și am ajuns relativ ușor la stația de la ieșirea din Unirea. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că bistrițenii au uitat de războiul cu Putin, au ignorat apelurile lansate mai zilele trecute în care se cerea boicotarea benzinăriilor Lukoil. Mulți dintre cei care acum erau la coadă la Lukoil cred că au distribuit pe Facebook astfel de apeluri și și-au dovedit astfel solidaritatea cu poporul ucrianean.
Solidaritatea ține însă numai până când ne atinge la buzunar, vestea scumpirii combustibililor a șters orice urmă de regret și toată fanfaronada cu NU cumpărăm de la LUKOIL, care s-a dovedit un mare fâs. De fapt, nu contează că toată Europa și lumea occidentală boicotează produsele rusești, noi suntem mai neaoși, avem principii dar numai pe Facebook. Când vine vorba să fim solidari, o facem din gură că doar nu ne doare, dar de fapt buzunarul e sfânt, nu principiile, nu valorile morale sau alte chestiuni complicate. La români totul trece prin stomac, dacă cumva simt vreo amenințare la bunăstarea lor atunci uită de orice angajamente.
La Lukoil am vorbit câteva minute cât am cerut o cafea cu o caseriță, ea mi-a spus că de două ori le-au fost blocate casele de marcat, din cauză că șoferii alimentau în tot felul de recipiente, ceea ce este contrar procedurilor firmei. O doamnă era foarte supărată că nu poate cumpăra 100 de litri de motorină și solicita imperios să i-se permită și ei pentru că în fața ei a alimentat un domn două butoaie de 100 de litri fiecare. Din discuția cu caserița am aflat că în săptâmâna anterioară au fost ceva scăderi la vânzări dar nu semnificative, oricum la ora 8,30 se aștepta o nouă cisternă de motorină să ajungă în stație. Deci vânzările de ieri au acoperit și toate pierderile anterioare. Uite așa finanțăm noi rușii cu războiul lor cu tot.
Afară în stația Lukoil era vânzoleală mare, patronii de firme alimentau de zor în butoaie direct și lumea era agitată că se va termina combustibilul.
Ca fapt divers, nu am putut să nu remarc un Hummer galben, al domnului Buhai, soțul Alinei Buhai, care se ocupă de acțiuni caritabile și care mai zilele trecute era prin vamă ajutând refugiații și într-o campanie intitulată Salvatorii Sufletelor din Război. Am aflat dintr-o postare pe facebook că Alina a fost cea care a alimentat de la Lukoil, în locul ei nu aș fi mers să alimentez de acolo, dar pe lângă ea au foat sute de bistrițeni, la ora la care am fost eu acolo coada era de 1,5 km și tot mai veneau mașini.
Morala acestei povești este că oricât am bate din gură faptele vorbesc de la sine.
