Comunicat de presă
Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, la dezbaterea din plen despre Raportul Parlamentului European privind Republica Moldova:
„Președinta Republicii Moldova ne-a spus astăzi foarte clar că cetățenii Republicii Moldova doresc aderarea la Uniunea Europeană. Doresc să trăiască în siguranță, stabilitate, cu perspectivă de prosperitate, la fel ca cetățenii statelor noastre.
Răspunsul nostru, dacă cetățenii Republicii Moldova doresc să ni se alăture, trebuie să fie unul singur «da, Republica Moldova are perspectivă europeană. Republica Moldova poate deveni stat membru al Uniunii Europene. Haideți să lucrăm împreună pentru a îndeplini acest lucru.»
Am văzut cu toții în ultimele luni cum cetățenii Republicii Moldova au primit refugiați din Ucraina în deplin spirit european. Și-au deschis casele pentru cetățenii din Ucraina care aveau nevoie de ajutor. Au oferit hrană, au oferit adăpost și siguranță cetățenilor din Ucraina.
Exact așa cum cetățenii moldoveni și-au deschis casele pentru cetățenii ucraineni, la fel trebuie și noi, Uniunea Europeană, să deschidem ușa pentru apropierea Republicii Moldova și mai mult de Uniunea Europeană și perspectivă ca Republica Moldova să adere la UE.
Reforme îndeplinite în mod ambițios de guvernul pro-european de la Chișinău sunt incluse și detaliate în raportul colegului nostru Dragoș Tudorache.
Știm că mai este mult de făcut până la momentul aderării, dar mesajul nostru important trebuie să fie «da, ne apucăm de lucru».
Exact așa cum Finlanda și Suedia doresc să adere la NATO și voi fi acceptate amândouă în NATO, exact așa, dacă Ucraina și Republica Moldova doresc să adere la Uniunea Europeană, este obligația noastră să le oferim această perspectivă.”