“Nu putem avea un stat prosper, cu un profil stabil de țară, care atrage investiții, crește nivelul de trai al oamenilor și reduce decalajele de dezvoltare, un stat care generează încredere, fără justiție independentă, presă liberă, separare a puterilor în stat. România arată tot mai rău la aceste capitole, nu mai bine. Guvernul şi preşedintele trebuie să explice de ce, pentru că s-au angajat la reforme pe care le-au ignorat, pentru că au girat impostura, pentru că nu au ascultat acele voci care avertizau că vom regresa, iar asta s-a întâmplat. Trebuie să ne oprim din a ne mai bate joc de România, de justiția ei, de oamenii ei”, a afirmat copreședinta REPER, eurodeputata Ramona Strugariu.
Comunicat REPER
Încrederea românilor în independența justiției a scăzut în ultimul an sub 50%, iar asta, împreună cu ingerința din ce în ce mai mare a politicului în actul de justiție, riscă să transforme România tot mai mult într-un stat capturat și să vulnerabilizeze profilul european al țării.
Acest lucru este surprins şi de Comisia Europeană, care a publicat astăzi – ca parte a Raportului anual privind statul de drept – o analiză cu recomandări clare pentru consolidarea justiției și întărirea luptei anticorupție în România: mai multă claritate legislativă în privința aplicării sancțiunilor disciplinare în cazul magistraților, criterii obiective pentru ridicarea imunității senatorilor, protecție legislativă sporită pentru jurnaliști și avertizori de integritate, mai multă predictibilitate legislativă și profesionalizarea actului de justiție.
REPER cere președintelui Iohannis și premierului Ciucă să-și asume, prin fapte, agenda de întărire a statului de drept, de protejare a libertății presei și a avertizorilor de integritate, de consolidare a luptei anticorupție și să implementeze urgent recomandările Comisiei Europene.