COMUNICAT DE PRESĂ, preluare presshub.ro
În perioada octombrie-noiembrie 2022, Asociația Centrul de Advocacy si Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB) au organizat programul de formare „Protecţia victimei minore în procedura penală” în cadrul a două sesiuni de formare care au avut loc în municipiul Suceava și în localitatea Voroneț, județul Suceava pentru profesioniştii din sistemul de justiţie penală, în cadrul căruia 89 de judecători, procurori, ofițeri de poliție, reprezentanți DGASPC, asistenți sociali, etc.
În cadrul acestui program participanții au dobândit cunoştinţe valoroase în vederea asigurării unei justiții prietenoase pentru copii, victime sau martori, și evitării revictimizării acestora pe parcusul procedurilor penale cu scopul respectării interesului superior al copilului. Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie.
Mai exact, formatorii Sofia Luca, Cătălin Luca, Corina Voicu şi Alexandra Şinc, au pregătit participanții în aspecte privind cadrul legislativ și practica procedurală națională, perspectiva psihologică privind audierea minorilor, tehnici de audiere a minorilor în procesul penal, punerea în practică a protocolului NICHD, constituirea dosarului de urmărire penală, practica instanţei judecătoreşti privind infracţiunile sexuale cu victime minore.
Acest program de formare a fost primit cu mare interes de către participanți care s-au înscris în număr foarte mare, depâșind așteptările organizatorilor și ilustrând nevoia și necesitatea programelor de formare în acest domeniu. Reacțiile participanților cu privire la acest program de formare sunt mai jos redate:
”Un curs extrem de util, cu precădere tehnicile de audiere a minorilor, victime ale infracţiunilor de natură sexuală şi nu numai. Voi utiliza tehnica NICHD în audieri de minori, întrucât uneori întâmpinăm dificultăţi în aprofundarea acestora. Este un curs de fineţe necesar celor care lucrează cu minorii în sistemul de procedură penală.” – Cristina Gherca, judecător la Judecătoria Dorohoi – secţia penală.
„Un produs didactic exceptional, concis si foarte util, cu elemente bazate pe exemple reale de practica, care, fara indoiala, va aduce o contributie semnificativa la dezvolatrea abilitatilor in gestionarea cazurilor cu victime minore si la imbunatatirea tehnicilor de abordare a minorilor in cazuri de acest gen.” – Alexandru Hariga, comisar sef în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Botoșani.
„Cele mai utile informaţii sunt cele privind identificarea mecanismelor de protecţie a victimelor minore, precum şi cele privind metodele de abordare a acestora şi de audiere. Cursul a fost interactiv, iar mecanismele au fost explicate şi exemplificate în diverse situaţii întâlnite în practica judiciară, ceea ce a contribuit substanţial la înţelegerea şi însuşirea anumitor noţiuni. A fost o experienţă interesantă datorită informaţiilor oferite, cât şi ocaziei de a interacţiona cu celelalte instituţii implicate în procesul penal şi acordarea masurilor de protecţie pentru victimele minore. A fost un curs de fineţe, iar formatorii au o pregătire temeinică şi o experienţă vastă în domeniu.” – inspector principal de poliţie la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava.
Acest program de formare va continua în luna noiembrie 2022 cu alte sesiuni, având ca principale teme tehnici de identificare și raportare a cazurilor privind traficul de minori, organizat de către Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER).
“ReACT – Reformă şi acţiune pentru apărarea drepturilor copiilor, victime ale traficului uman, în sistemul de justiţie” este un proiect derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (IPSB),cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea statutului minorilor ca victime ale traficului uman în sistemul de justiție penală prin acțiuni de watch-dog, de advocacy de modificare a cadrului legislativ, de conștientizare a victimelor sau a potențialelor victime, a profesioniștilor privind drepturile copiilor în sistemul de justiție penală și de pregătire a profesioniștilor din sistemului judiciar și social privind aplicarea legislației naționale și europene privind drepturile copiilor, victime ale traficului, în sistemul judiciar.
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.
Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.”