Articol scris de Răzvan Petri
Este sezonul adoptării bugetelor și, ca în fiecare an, politicienii își arată lipsa de imaginație și reticența de a învăța când vine vorba de politici publice.
Am să mă leg doar de un exemplu: sectorul cultural. Acest sector a fost, la fel ca în aproape toate statele europene, puternic afectat de pandemie. Consumul de cultură în format fizic (spectacole de teatru, concerte, proiecții de filme) a scăzut dramatic în 2020. Barometrul Cultural arată că, în 2020, 99% dintre respondenți nu participaseră la spectacole de teatru sau muzică în spații închise în vara și toamna lui 2020. Nu este ca și cum înainte de pandemie participarea era fenomenală. Studiile arată că vitalitatea culturală a unui oraș precum Cluj-Napoca era peste alte orașe din țară, dar mică în comparație cu orașe europene cu profil similar. Mai mult viața culturală din oraș este puternic festivalizată.*
Totuși, Guvernul nu a abandonat de tot sectorul și a aprobat mai multe scheme de sprijin care mențin pe linia de plutire acest sector. Nimic șocant aici. Ajutoarele de stat par a fi soluția universală. Sunt câteva lucruri de spus și aici, dar altundeva vreau să ajung.
Colegii europeni (ex: Germania, Italia, Spania, Franța, MOLDOVA!!!) au fost mai ingenioși, iar din pachetele de soluții la problemele din sectorul cultural nu au lipsit programele de vouchere culturale pentru tineri. Pe scurt: tinerii care împlinesc 18 ani primesc un voucher care variază între 200 și 500 de euro care poate fi folosit pentru a merge la teatru, filme, muzee, concerte sau pentru a cumpăra cărți, cu focus pe sectorul independent (în funcție de țară și de program serviciile incluse și valoarea tichetelor variază).
Avantaje? Câteva, rapid: Sectorul cultural, în special cel independent, puternic afectat de pandemie, devine mai accesibil și primește finanțare, indirectă, de la stat. Se elimină astfel lipsa de transparență a subvențiilor. Tinerii primesc o sumă de bani pe care o pot folosi doar pentru un sigur tip de activitate, având o motivație suplimentară să acceseze servicii culturale. Statul nu mai este arbitrul alocării fondurilor, ci doar un facilitator pentru sectorul cultural, folosindu-se de motivațiile financiare ale tinerilor pentru a crea, timpuriu, un obicei de consum. Mai mult, creează o motivație suplimentară pentru antreprenorii culturali să vină cu noi oferte pe o piață care este, momentan, subdezvoltată (cam pe ultimele locuri din UE dacă ne uităm la graficul din imagine).
Avem și date (puține, dar avem). În Cluj-Napoca, spre exemplu, un studiu din 2019 care se uită la sectorul de teatru independent **, arată că tinerii alcătuiesc majoritatea publicului teatrelor independente. Cu toate acestea, ei nu își permit multe bilete, chiar și în contextul în care sectorul independent are prețuri reduse pentru a face față competiției teatrelor de stat. Mai mult, se confirmă faptul că sectorul independent mai există (a se citi subzistă) astăzi datorită finanțărilor AFCN și oamenilor din domeniu care se roagă de prieteni să vină la spectacole.
Ca să fiu 100% onest, am avut și noi un proiect de lege depus în Parlament în 2021 (Plx. 471/2021) în acest sens, dar Guvernul a emis un punct de vedere negativ, argumentând că există deja reduceri pentru elevi și studenți în timp ce angajatorii pot oferi tichete culturale ocazional. Astfel, adoptarea unui program de vouchere ar duce la paralelism legislativ.
Ceea ce Guvernul nu prea a înțeles este că voucherele culturale nu oferă doar o motivație suplimentară pentru tineri să se conecteze cu acest sector, ci le oferă și oportunitatea de a alege pe cine finanțează și ar da șansa sectorului independent să atragă acele fonduri prin competiție. Măsură care poate să meargă în paralel cu reducerile, proiectele finanțate prin AFCN sau din alte surse. Până la urmă, reduceri pentru elevi pentru diverse servicii culturale există peste tot în UE.
În schimb, Lucian Romașcanu (PSD), ministrul Culturii, a propus vara aceasta un program de vouchere “culturale” care să ofere cetățenilor acces la…evenimente de tipul zilele comunei/orașului etc. ***
În fine, concluzia la care ajung uitându-mă la aceste preferințe ale guvernanților, dar și la ofertele de politici publice ale unor partide, este că politicienii sunt aproape imuni la procesele de difuzie a politicilor publice atâta timp cât ele nu vin sub forma coerciției sau a competiției economice. Procesele de învățare și emulație sunt cvasi-absente, iar politicienii par să fie în mare parte decuplați de comunitățile epistemice care ar trebui să le ofere sprijin si idei în formularea politicilor publice.
Vă las cu acest grafic al proporției de afaceri din sfera culturală în statele UE ca să fac pe plac algoritmului.
Surse :
*Monitorul orașelor culturale și creative și Oltean, O., et al. (2021). “Culturepreneurs. Competitivitatea industriilor culturale și creative din Cluj-Napoca în context european”.
** Mironica, M., Martelli, M., Oniță, O., (2019). “Publicul spațiilor de teatru independente din orașul Cluj”
***Agerpres. (2022). “Ministrul Culturii dorește ca primăriile să poată sa populației vouchere culturale și să administreze instituțiile naționale de spectacole”.
Răzvan Petri a terminat King’s College London unde a studiat Științe Politice, iar acum este masterand în Politici Publice la University College London. Alături de Vlad Adamescu a co-fondat inițiativa civica Politică la Minut care își propune să facă politica mai accesibilă pentru tineri. De asemenea, Răzvan a efectuat internship-uri la Guvernul României și Centrul Român de Politici Europene, a lucrat la Parlamentul României și în prezent este angajat la Parlamentul European.
