E luna mai 1952. Julius Márton, zidar și dulgher, rupe o bucată de hârtie dintr-un sac de ciment și cu creionul de dulgher scrie un bilet pe care-l ascunde într-o cutie de chibrituri în zidul Cazinoului la care lucrează. Este deținut politic, condamnat mai întâi la nouă, apoi la trei ani de pedeapsă, pentru trecerea frauduloasă a graniței.
Julius Márton s-a născut la 7 mai 1902, în Unirea (în germană Walldorf, în maghiară Aldorf, Bistrița-Năsăud), părinții Pantelimon și Ana, a fost căsătorit cu Hermine, născută König, din Heltau, tată a șase copii, unul dintre ei mort la vârsta de un an. La arestare avea o casă în Cisnădie unde s-a stabilit cu familia.
Nu știe când va scăpa și va putea să se întoarcă acasă, la Cisnădie, nici dacă va scăpa cu viață. Biletul lui, cuibărit în ziduri, va rămâne un semn că a trecut pe aici. Că în primăvara când împlinește 50 de ani, este încă în viață.
70 de ani mai târziu, lucrările de renovare a Cazinoului scot la iveală biletul lui Julius. Primarul Constanței face public mesajul care emoționează pe toată lumea. Îi scria unui cititor necunoscut, ne scria nouă, cu o căldură și o demnitate impresionante.
Biletul lui Julius Marton, din zidurile Cazinoului din Constanța:
„Iubite prieten ce vei găsi aceste rânduri, Dumnezeu să te binecuvânteze.
Sunt aici ca deținut politic din 1951, 16 VII, până [acum – n.r.] 1952, V (mai – n.r.), fiind zidar și dulgher la muncă.
Am fost condamnat la 3 ani și de la 10 a I-a (ianuarie – n.r.) 1949 viața mea este în mâinile Domnului, căci liber nu voi fi prea curând. Dar Dumnezeu este milostiv.
Cu salutări, Marton Julius, domiciliat la Heltau-Cisnădie, lângă Hermannstadt-Sibiu.”
Acesta este conținutul biletului lăsat în peretele Cazinoului din Constanța.
I-a trebuit mult curaj să scrie aceste rânduri, să le ascundă în cutia de chibrituri, în ziduri, deținuții fiind supravegheați permanent pe șantier.
Dar a avut luciditatea și speranța de care este nevoie pentru un astfel de gest.
A avut încredere în cei care-l vor găsi că vor fi dintr-o lume mai bună, prieteni binecuvântați.
Cine este omul care a făcut asta? De ce un zidar„apolitic” a ajuns condamnat politic la muncă forțată departe de casă?
„Iulius Marton absolvise două clase de liceu și avea serviciul militar satisfăcut. Era «apolitic» și totuși se afla în lagăr, după ce, din arestul Securității și al Tribunalului din Sibiu fusese trimis direct la Poarta Albă și nu către un penitenciar de execuție: fusese condamnat la o pedeapsă corecțională și, mai ales, avea calificare de zidar, iar capacitatea lui de muncă nu trebuia irosită într-o celulă, ci pusă în slujba regimului, ca rob al lui.
Zidarul sas din Cisnădie a fost arestat, cum spune el, în 10 ianuarie 1949, dar în actele Securității apare că privarea sa de libertate a început pe 24 ale lunii februarie”, scrie Marius Oprea, istoric, fost președinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Julius Márton s-a născut la 7 mai 1902, în Unirea (în germană Walldorf, în maghiară Aldorf, Bistrița-Năsăud), a fost căsătorit cu Hermine, născută König, din Heltau, tată a șase copii, unul dintre ei mort la vârsta de un an.
Motivul condamnării sale la închisoare, conform istoricului Marius Oprea, care a consultat fișa matricolă penală a condamnatului, ar fi trecerea frauduloasă a frontierei.
„Se întorsese, în sfârșit, acasă – cum, numai el și poate copiii lui știu – din Germania (era trecut de 40 de ani și puțin probabil să fi fost înrolat în unitățile germane). Poate că, fiind zidar calificat, a fost concentrat la muncă în Reich în timpul războiului, ca mulți alți compatrioți din România și la finele lui ajunsese în prizonierat.
Netrecând prin formalitățile de repatriere, ci intrând pur și simplu în țară, măcinat de dorul pentru copii și soție, a fost socotit, în paranoia Securității, mai întâi posibil spion și a primit acea pedeapsă mare, de nouă ani, încadrare care a fost ulterior înlocuită, din cauza inconsistenței probelor.
Nu e un caz singular. Sunt mii de prizonieri, sași și șvabi din Transilvania și Banat, fie plecați la muncă, fie înrolați în armata germană, care au trecut prin lunga odisee a întoarcerii acasă din «lagărele de triere» aliate din Occident, sfârșind în același chip – fie condamnați pentru «trecerea frauduloasă» a graniței la întoarcerea în țară, fie trimiși direct la muncă forțată, în URSS”, explică Marius Oprea.
Preotul László-Zoran Kézdi din Cisnădie ne citește pagina pe care se desfășoară nașterile, decesele, căsătoriile și câteva evenimente din viața familiei Márton.
Deși nu s-a născut în Cisnădie, ci la Walldorf, în Bistrița, pentru că enoriașilor din Cisnădie li se întocmea o fișă bisericească la stabilirea în oraș, i s-a întocmit și familiei Márton.
Așadar, Julius Márton s-a născut la 7 mai 1902, în Walldorf-Bistrița, și a murit la 3 octombrie 1971. S-a căsătorit la 25 de ani cu Hermine König, născută în 1908 și decedată în 1989.
Au avut șase copii: Hermine, Iulius, Hilda, Irene, Gerhart și Erica. Gerhart a murit la un an de la naștere. Copiii săi au emigrat în Germania, ultima fiică a decedat în 2021.
Când a fost arestat avea acasă cinci copii.
„Deși în registrele noastre se consemnau evenimentele din familie, la Iulius Márton nu este trecută decât eliberarea unei adeverințe în 1932, nu apare nici vreo deportare sau eliberare”, spune preotul.
În urmă cu trei ani a mai fost găsit un mesaj la Cazinoul din Constanța, refăcut în anii ’50 cu deținuți politici.
Biletul era al unui grup de 15 deținuți din lagărul de la Poarta Albă, care au fost trimiși să muncească la restaurarea Cazinoului.
Scrisoarea, care pare datată 31 decembrie 1951, a fost zidită în rama unei ferestre, îi consemna pe arhitectul și lucrătorii în stucaturi, cu toții deținuți. Juliu Márton apare și el, ultimul, trecut pe această listă a deținuților care au muncit la Cazinou.
Citiți toată povestea pe presshub.ro.
Pe urmele deținutului care a lăsat un bilet în zidurile Cazinoului din Constanța
