Autoritățile din județ nu au aflat prognoza meteo: mai multe drumuri blocate din cauza poleiului

Data:

Județul Bistrița-Năsăud este începând de azi noapte sub efectele unui val de aer rece care se manifestă ca un episod de iarnă. Autoritățile au fost surprinse și circulația autovehiculelor a fost mult îngreunată. Deși prognozele anunțau încă de săptămâna trecută că va veni acest episod de iarnă, în noaptea de ieri nu s-a acționat cu materiale antiderapante, astfel că la primele ore ale dimineții a fost haos pe drumurile publice din mai tot județul.
Conform Inspectoratului Județean de Poliție BN, au fost aplicate amenzi administratorilor de drum, astfel: astăzi, 29 martie, polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Rutier Bistrița, Poliția orașului Năsăud, Poliția Orașului Sângeorz-Băi și cei ai Secției 1 Politie Rurala Bistrița au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 75.545 de lei, în conformitate cu art. 105 din OUG 195/2002.Sancțiunile au fost aplicate administratorilor de drum pentru neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, pentru neregulile constatate pe drumurile naționale 17, 17C, 17D, pe Drumul Județean 173 și pe raza municipiului Bistrița.

Pe Dealul Târgului s-au format cozi de câțiva kilometri din cauza blocajului pe fondul nerealizării activităților de deszăpezire.

Nu era prognozată o asemenea schimbare a vremii! Utilajele din zona de câmpie le-am trimis acasă, pentru a nu le mai plăti. Așa că acum suntem nevoiți să intervenim cu mașini mici, pe care noi le avem, și să aruncăm manual, cu lopata. Am intervenit pe Mocod, Livezile…dar Dealul Târgului încă e blocat. Preconizăm că în jumătate de oră îl vom debloca. Dar avem doar mașini mici, una e automată, în rest se împrăștie antiderapant cu lopata…NU era prognozat așa ceva! Dar facem ce putem, cum putem!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Alexandru Slavita, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa-Năsăud.

Cetățenii în lipsa altor soluții își exprimă nemulțumirea pe Facebook. Sunt pline grupurile din Bistrița de pe platforma de socializare cu mesaje ca acesta:
„Blocat Dealul Târgului !!! Rușine Prefecturii și celor de la “drumuri”. Este gheata!! Nu a ieșit nicio mașina la curățat drumul !! Sa pună sare!! Aștia sunt oamenii care ne conduc și pe care noi i-am ales….nu???”
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...