Consiliul Local Bistrița a fost luat cu asalt de bistrițenii nemulțumiți de problemele din urbanism

Data:

Consiliul Local Bistrița a avut joi, 27 aprilie a.c., o ședință maraton, de aproape 4 ore, în care foarte mulți cetățeni nemulțumiți de tot felul de probleme urbanistice și-au spus cuvântul și au cerut rezolvarea unor situații mai vechi sau mai noi. Ședința s-a transmis live și poate fi vizionată aici. De asemenea, petițiile cetățenilor formulate în scris sunt disponibile pe site-ul Primăriei, aici.

Marea majoritate a petițiilor se referă la PUZ Calea Moldovei nr.22, un proiect despre care am mai scris și care își propune să edifice blocuri de P+9 în imediata vecinătate a Colegiului Tehnic Infoel și într-o zonă unde regimul actual de înălțime este P+4.  Proiectul prevede edificarea unui număr de peste 220 de apartamente și a unor spații comerciale, inclusiv after-school, respectiv 280 de locuri de parcare. Beneficiarul investiției este chiar AUTOMOBILE SERVICE SRL care deține în prezent pe acea locație un show-room și service-ul Dacia/Renault din oraș. SC Automobile Service SRL este deținută de Andrei și Cristina Ionela Toadere. Cristina Ionela Toadere este sora deputatului PNL, Robert Sighiartău.

Nemulțumirile cetățenilor se referă la faptul că proiectul a fost trecut prin mai multe etape fără consultarea lor, nu le-a fost permis accesul la documente și nu se știe în prezent în ce etapă se află acest PUZ. În expunerile lor cetățenii au solicitat explicații de la serviciul urbanism însă în sală nu s-a aflat niciun reprezentat din această structură. Cele mai vehemente poziții le-au avut Buhuțan Ioan și Nicoară Ilie care au acuzat funcționarii de la urbanism de faptul că nu le-au răspuns la petițiile anterioare și, mai mult, sesizările lor privind inadvertențele din proiect au fost trimise la proiectant și beneficiar spre rezolvare. Nicoară Ilie a prezentat faptul că proiectantul a modificat în planșe regimul de înălțime actual al clădirilor din zona Colegiului Tehnic Infoel, tocmai pentru a influența o decizie favorabilă, aspect pe care funcționarii de la urbanism nu l-au sesizat. Buhuțan Ioan a reclamat modul defectuos în care s-a realizat studiul de trafic și nerespectarea Regulamentului Local de Urbanism în privința regimului de înălțime. De asemenea, a reclamat faptul că funcționarii nu au furnizat răspunsuri competente și fundamentate la observațiile depuse.

La ședință au primit dreptul de a lua cuvântul și alți cetățeni cu diverse nemulțumiri.

La final, după trei ore și jumătate, primarul Ioan Turc a concluzionat că această ședință maraton „a fost un soi de terapie, în sensul cel mai corect al cuvântului, învățăm să ne ascultăm și învățăm să ne și tolerăm, sper”. Primarul a anunțat că se lucrează la un proiect pentru revizuirea Regulamentului Local de Urbanism aferent PUG-ului actual, până la realizarea unui nou PUG, care se preconizează să fie definitivat până în iulie 2026, cu fonduri din PNRR. Acesta consideră că trebuie clarificată sintagma locuițe colective mici și că în zonele L2 de locuire individuală avem nevoie de stabilirea unui regim urbanistic echilibrat.

Primarul Ioan Turc a anunțat că va convoca o întâlnire la care trebuie să participe cetățenii, antreprenorii, specialiștii, iar autoritatea locală are obligația să medieze. Primarul a precizat ca administrația are de apărat câteva valori comune în Bistrița: „una ar fi dreptul fiecărui locuitor de a trăi în condiții normale, decente, confortabile  dar  avem nevoie să locuim bine, așa cum avem nevoie și de dezvoltare, inclusiv prin stimularea sectorului de construcții, care reprezintă o componentă majoră în economia locală.”

Vedeți aici și articolul Matrapazlâcuri urbanistice: Blocuri între case – metoda Mălaicu. Cetățenii față în față cu administrația liberală și haosul urbanistic

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...