Consiliul fiscal a publicat Raportul anual de activitate pe anul 2022, raport ce conține o analiză multianuală a structurii și sustenabilității cheltuielilor statului. O analiză relevantă în contextul în care Guvernul Marcel Ciolacu și-a propus, în paralel cu modificarea Codului fiscal, reducerea cheltuielilor statului cu scopul de a ține sub control deficitul bugetar, potrivit Cursdeguvernare.ro.
Din analiza Consiliului fiscal reiese că începând cu anul 2021, se observă o tendință de scădere a ponderii cheltuielilor cu salariile și cu asistența socială în totalul veniturilor bugetare, care în anul 2022 a ajuns la valoarea de 69,4%.
Această evoluție, scrie Consiliul fiscal, poate fi explicată prin faptul că, deși aceste categorii de cheltuieli au înregistrat o majorare nominală comparativ cu anul precedent – cu 6% în cazul cheltuielilor de personal și 21% în cazul cheltuielilor cu asistența socială – veniturile bugetare au crescut într-un ritm mai accentuat, cu 22%.
Începând cu anul 2018, modificarea regimului de impozitare a câștigurilor salariale prin transferul contribuțiilor de la angajator la angajat a determinat o creștere semnificativă a salariului brut, ceea ce a echivalat cu creșterea contribuției la sistemul de asigurări sociale. Aceste măsuri, la care se adaugă reducerea cotei transferate către Pilonul II, au contribuit la îmbunătățirea substanțială a capacității de autofinanțare a sistemului în ultimii doi ani.
Continuarea în Cursdeguvernare.ro