Recunoștință eroilor Județului Bistrița-Năsăud

Data:

Din 2019 Filiala Județeană Cultul Eroilor cu sprijinul Centrului Militar Județean Bistrița-Năsăud a desfășurat o amplă activitate de inventariere a monumentelor dedicate eroilor județului. În acest an filialei i s-a aprobat și atribuit de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud proiectul cu finanțare nerambursabulă ”Recunoștință eroilor Județului Bistrița-Năsăud”, proiect care se înscrie dincolo de scopurile Asociației Naționale Cultul Eroilor ”Regina Maria” respectiv, Filialei județene Bistrița-Năsăud ”Colonel Liviu Rusu” sau de ale agendei de lucru a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud dedicată păstrării și conservării trecutului istoric și menținerii vii a respectului și recunoștinței pentru cei care s-au jertfit pentru țară, ca o activitate de inventariere a materialului și spiritului zonal conectat cu principalele momente istorice ale județului nostru de la epoca regimentului grăniceresc, la Primul și al Doilea Război Mondial, la victimele holocaustului, la lupta anticomunistă și eroii căzuți în lupta pentru respectarea drepturilor omului și valorilor democratice din Afganistan și Angola.

Monumentele dedicate eroilor județului nostru participanți la marile evenimente istorice au depășit centenarul iar urmele vremurilor și timpurilor le conferă nu numai trăsături de unicitate dar și nevoi de reparare, relocare, reamenajare. Activitatea (de inventariere) în sine începută  în anul 2019 este departe de a fi una finală pentru că între timp s-au ridicat sau au fost reparate un număr destul de mare de noi monumente (pe majoritatea, am reușit să le imortalizam) și concomitent câteva au dispărut (sau noi nu le-am aflat) din varii motive. Baza de date constituita nu este una tehnică, mai degrabă de suflet ea cuprinde fotograme, coordonatele și descrierea acestora.

Conform criteriilor de clasificare stabilite mai jos, situația este următoarea:

  • Monumente dedicate eroilor din regimentul grăniceresc – 2
  • Monumente dedicate Primul Război Mondial – 28
  • Monumente dedicate celui de-al Doilea Război Mondial – 1
  • Monumente dedicate eroilor din ambele războaie mondiale – 98
  • Monumente dedicate holocaustului -2
  • Monumente dedicate eroilor luptători anticomuniști și eroilor revoluției Române din 1989 – 7
  • Monumente dedicate militarilor eroi căzuți pe frontul din Afganistan și Angola -3
  • Troițe -14
  • Plăci comemorative -8
  • Monumente funerare ridicate de familiile sau urmașii eroilor -7
  • Monumente ale eroilor ridicate de comunitățile minoritare -9
  • Monumente care și-au pierdut identitatea/înscrisurile: Slătinița, Petru Rareș și Rodna

Cea mai importantă caracteristică a acestui fond monumental este dată de caracterul profund creștin al acestuia,  înțelegând că dorința dintotdeauna a românilor a fost aceea de a-și așeza sufletul sub crucea lui Hristos, realizatorii au așezat Crucea Creștină ca element principal zidit sau gravat pe diferitele materiale ale monumentelor. În același cadru putem spune că se afla și atitudinea bisericilor și comunităților de a ridica monumentele pe terenurile deținute de parohii sau din proximitatea acestora.

Autorii mai mult sau mai puțin consacrați și meșterii anonimi au conceput monumentele pornind de la anumite tipare (mai ales pentru cele din perioada interbelică), iar după 1989 unii au lăsat amprentă de originalitate și simbolistică, ne referim la : meșterii Moldovan Alexandru,  Mureșan Onisim și Kovaci Mihai (Archiud), Maestrul Anton Tănase (Chintelnic), maestrul Mircea Roman (Căianu Mare), meșterul Filimon Franios Stranga  (Silivașu de Câmpie), maestrul Mircea Corneliu Spătaru, Bistrița, maestrul Alexandru Gavrilaș (Zoreni)

În urma finalizării inventarierii și activării proiectului a rezultat o frumoasă galerie de panouri care va fi în curând prezentată publicului într-o expoziție care va fi anunțată din timp. Este vorba despre  eroii – bunii și străbunii noştri dar și despre noi, despre administrație și despre istorie. Popularizarea acestui proiect și viitoarea expoziție sperăm să facă față și exigențelor și provocărilor tinerei generații și să atragă atenția societății civile asupra respectului pe care il datorăm eroilor și asupra atitudinii și responsabilităților legale dar și de suflet pe care trebuie să ni le asumăm ca obligație pentru protejarea fondului monumental specific.

” Neamul este etern numai prin cultul eroilor”  existăm prin sângele celor care au murit pentru noi, pentru țară și pentru valorile care ne definesc ca neam.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...