Primăria Municipiului Bistrița a comunicat pentru saptamana.online că „în anul 2023 s-a aprobat eliminarea a 189 arbori de pe domeniul public pentru care s-a solicitat și obținut avizele Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, conform Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localității, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârile Comisiei au fost transmise către Direcția de Infrastructura și Servicii Bistrița care execută lucrările de eliminare și înlocuire a arborilor, conform planificărilor. Având în vedere volumul și diversitatea activităților desfășurate de Direcția de Infrastructura si Servicii Bistrița, tăierile arborilor se execută cu decalaj, care poate să se întindă pe perioada unui an, fața de data aprobării lor de către Comisie.”
Referitor la proiectul „Reconfigurare axă de transport public pe traseul Gării- Decebal – A. Mureșanu – Năsăudului”, arborii de pe aliniamentele străzilor Gării, Decebal și A. Mureșanu au făcut obiectul analizei tehnice a Comisiei de avizare a tăierilor de arbori, în mai multe etape, ne comunică Primăria. În data de 15.03.2023, la solicitarea Direcției Servicii Publice, comisia de avizare a evaluat exemplarele de arbori de pe aliniamentul B-dul Decebal, în data de 12.07.2023, la solicitarea Direcției Tehnice s-a evaluat starea arborilor de pe str. Gării, iar la solicitarea
Serv. monitorizarea serviciilor publice s-a evaluat starea arborilor de pe str. A. Mureșanu. Mai mult, în data de 1.09.2023, în prezenta unui specialist arborist, au fost reanalizate propunerile de eliminare de pe aliniamentul B-dul Decebal.
Comisia de avizare a tăierilor de arbori a aprobat înlocuirea arborilor bolnavi, degradați, parțial uscați, înclinați, care prezintă pericol de cădere, cu noi arbori, pentru 79 de exemplare, din care înlocuirile de arbori rezultate din lucrările prevăzute în proiectul de reconfigurare a axei de transport sunt în număr de 6, din care 5 pe B-dul. Decebal și 1 str. A. Mureșanu.
Conform primăriei, diferența de 73 exemplare este rezultatul analizei stării de sănătate și estetice a arborilor, dar si a oportunității determinată de lucrările care se realizează la infrastructura stradală, în vederea îmbunătățirii calității și esteticii vegetației de aliniament stradal.
Înlocuirea arborilor se va realiza pe o fâșie verde continuă și nu în alveole individuale, astfel încât numărul total de arbori va fi mai mare decât cel existent. Lucrările se vor desfășura conform tehnologiei și graficelor de execuție prevăzute în proiect și vor fi plantate ex. din speciile arțar și platan.
De asemenea, pe parcursul anului 2023 au fost îndepărtați de pe spațiul public, ca urmare a evenimentelor meteorologice extreme, 56 de arbori.