Dealer de droguri prins de Poliție

Data:

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive și conducere fără permis.

Măsura a fost luată după ce bănuitul, recidivist, a fost prins în flagrant delict, în timp ce deținea în autoturism, în scopul comercializării, aproximativ 200 de grame de substanțe psihoactive (2-MMC).

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada ianuarie – noiembrie 2023, în mod repetat (10 acte materiale) și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi achiziționat, deținut, comercializat și oferit cu titlu gratuit substanțe psihoactive, unor consumatori, din județul Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la data de 10 noiembrie 2023, bărbatul ar fi condus autoturismul, pe străzi din municipiul Bistrița, în condițiile în care anterior, îi fusese anulat dreptul de a conduce autovehicule.

La data de 11 noiembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a bănuitului, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Alcoolul la volan și consecințele lui

La data de 30 martie a.c., în jurul orei...

 Poliția: Acțiuni pentru protejarea elevilor, 24 de elevi erau fugiți de la ore

La data de 28 martie a.c., în intervalul orar...

PressHub: Falimentul City Insurance, ținut în sertar 4 ani de DIICOT

Articol scris de Virgil Burlă în PressHubDouă dosare penale...