Poliția: Acțiuni pentru prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, pe raza de competență a Poliției orașului Beclean

Data:

La data de 22 noiembrie a.c., în intervalele orare între  orele 12.00 – 14.00 şi 15.00 – 18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe interzise, pe raza orașului, dar și a comunelor arondate secțiilor de poliție rurală 4 și 5.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 50 de persoane, iar în trafic au fost oprite pentru verificări aproximativ 40 de autovehicule, fiind efectuate 14 testări cu aparatele din dotare. Pentru abaterile rutiere constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni în valoare de 4.205 lei, iar ca măsuri complementare, au fost reținute 3 permise de conducere.

Două persoane au fost depistate și conduse la sediul Poliției, asupra lor fiind descoperite 3 plicuri cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Substanțele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale, de către structurile competente.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Poliția: Atenție bicicliști!

Polițiștii continuă controalele în trafic, pentru prevenirea accidentelor rutiere...

ADI DEȘEURI: Săptămâna Verde în județul Bistrița-Năsăud

"Săptămâna Verde în județul Bistrița-NăsăudÎn cadrul programului național „Școala...

CN Liviu Rebreanu a luat două medalii la Olimpiada Națională de Informatică

Elevii Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița s-au întors acasă...

Alcoolemie record de 1mg/l la un șofer de 51 de ani depistat în Șieu Măgheruș

Consumul de alcool la volan se pedepsește indiferent de...