Meciul Gloriei cu SCM RM. Vâlcea, așa cum era și anunțat, a fost unul greu și fetele noastre au reușit să îl facă și mai greu pe alocuri. Prima care a dat-o aiurea a fost Cristina Laslo, vedeta Gloriei și a naționalei României, care a aruncat de la 7 metri direct în fața portarului Isabell Roch, în minutul 8, la scorul de 2-4 pentru adversare.
Cristina Laslo a văzut cartonașul roșu și a fost trimisă la vestiare de arbitrii B.Stark(B)/R.Stefan(PH) însă s-a așezat în tribună de unde le dădea indicații colegelor.
Gloria 2018 BN a început mai greu dar spre finalul primei reprize conducea jocul și a intrat la pauză cu diferență de un gol. După pauză jocul bun al Laurei Pristăvița a dus Gloria la plus patru, însă pe final am avut iar o cădere inexplicabilă.
Finalul de meci a fost electrizant de-a dreptul, cu toate tribunele în picioare susținând favoritele. Gloria a jucat fără portar ultimele trei atacuri și a dat gol de fiecare dată, așa a reușit să se desprindă. Florentin Pera a venit fără voce la conferința de presă și a declarat că a riscat mult pe final, se putea să facem o greșeală și să pierdem dar în final ne bucurăm de victorie.
Jurnaliștii prezenți la conferința de presă au insistat pe incidentul în care a fost implicată Cristina Laslo, moment în care atât antrenorul Gloriei, Florentin Pera, dar și cel al SCM RM. Vâlcea, norvegianul Bent Dahl au apărat-o pe Cristina Laslo susținând că în mod sigur jucătoarea nu a lovit-o intenționat pe portăriță.
Urmează pentru fetele noastre o deplasare în Germania pentru meciul doi din grupa EHF contra HSG Bensheim/ Auerbach, în al doilea meci contând pentru grupele EHF ce se va disputa pe 13 ianuarie a.c..