Complexul Energetic Oltenia a lansat anul trecut în decembrie licitația de contractare a lucrărilor de construire a unui număr de 4 parcuri fotovoltaice, cu putere instalată însumată de peste 450 MW, menită să facă posibil procesul de conversie de la exploatarea cărbunelui la energie verde obținută prin parcuri de panouri fotovoltaice. Astfel, Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe cărbune din România, și OMV Petrom, cel mai mare producător de petrol, gaze și produse derivate din țară, au înființat 4 societăți joint-venture prin care urmează să fie administrate 4 parcuri fotovoltaice. Respectiv parcurile fotovoltaice Ișalnița (putere instalată minimă de 85 MW, cost estimat de 69,57 milioane euro plus TVA), Rovinari Est (110 MW și o stație de transformare 400/110 kV, 103,67 milioane euro plus TVA), Tismana 1 (123 MW, 100,28 milioane euro plus TVA) și Tismana 2 (131,67 MW, 101,12 milioane euro plus TVA).
Firma Parc Fotovoltaic Rovinari Est SA, societatea deținută în ponderi egale de Complexul Energetic Oltenia și OMV Petrom, a scos la licitație contractele pentru construcția acestor parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 450 MW. Aceasta este cea mai importantă licitație din domeniu, valoarea totală estimată a contractelor de execuție scoase la licitație ridicându-se la 374,65 milioane euro plus TVA, din care peste 280 milioane euro asigurați din Fondul de Modernizare.
La licitație s-au înregistrat un număr de 8 oferte, din care 7 vizează toate cele 4 loturi. Au fost depuse însă și două contestații identice care practic pun în așteptare cea mai mare licitație din domeniul energetic.
Procedura de atribuire a fost contestată, conform profit.ro, de compania românească de construcții M.I.S.-Grup SRL din Bistrița-Năsăud, un business cu venit anual de aproape 20 milioane euro, controlat de Ioan și Virginia Farcaș, precum și de firma TSD Global Co. LTD. din Coreea de Sud, administrată de Young Soo Song, scrie profit.ro.
În contestațiile lor, practic identice, analizate de Profit.ro, M.I.S.-Grup și TSD Global au reclamat la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) că nu au putut depune oferte până la termenul-limită stabilit, 14 decembrie 2023, pentru că documentația de atribuire nu prevede posibilitatea ajustării prețurilor contractelor atribuite pe parcursul derulării acestora atunci când apar modificări legislative care au ca efect majorarea sau diminuarea costurilor pe baza cărora s-au fundamentat prețurile inițiale.
Proiectele solare fac parte din planul de restructurare și decarbonare al CE Oltenia, aflat deja în întârziere, și beneficiază de finanțare nerambursabilă europeană prin Fondul de Modernizare al UE. Conform estimărilor, parcurile fotovoltaice ar trebui să furnizeze electricitate sistemului energetic național începând cu anul 2025.
Fondul de Modernizare reprezintă un instrument cheie al UE pentru dezvoltarea investițiilor în proiecte energetice care prevăd îmbunătățiri în eficiența energetică, modernizarea sistemelor energetice și tranziția în regiunile dependente de cărbune în statele membre cu PIB pe cap de locuitor mai mic de 60% din media Uniunii. Fondul este finanțat prin tranzactionarea pe piață a 2% din totalul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate statelor membre prin schema EU ETS pentru perioada 2021-2030. De bugetul Fondului pentru Modernizare beneficiază 12 state din Uniunea Europeană: România, Bulgaria, Croația, Estonia, Cehia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Grecia si Portugalia.
Cum a ajuns MIS GRUP să conteste o licitație la Complexul Energetic Oltenia?
Am încercat să descâlcim ițele acestei licitații contestate și l-am abordat pe unul dintre administratorii MIS GRUP, respectiv pe Ioan Farcaș, căruia i-am adresat următoarele întrebări: Ce contestati de fapt la această licitatie? Cine este cealaltă companie din Coreea de Sud? Sunteți parteneri? La care dintre loturi vreți să mergeți la licitație? Ce experiență similară aveți în domeniul energetic? Răspunsul primit a fost cumva că noi atacăm o companie onestă: „Nu cred ca este corect ca o companie să fie luată la întrebări ptr. că participă la licitație. Ciudat” Singurul comentariu pe care am reușit să-l obținem de la reprezentanții MIS GRUP a fost că „suntem o firmă care acceptă provocări și asta face, vrem să mergem mai departe în rest nu am nimic de spus”.
Totuși această licitație pare să fie o luptă între două firme din județul Bistrița-Năsăud pentru că o firmă concurentă patronată de familia Larionesi și bine cunoscută în județul BN este înscrisă la licitație împreună cu mai multe societăți conduse de un leader din Turcia. Este vorba despre firma CAMPEADOR, reprezentată de Florin Larionesi. Familia Larionesi este mai cunoscută cu firma FRASINUL, o societate care la fel a activat și încă lucrează în domeniul exploatării lemnului și care s-a reprofilat pe contrucții, inclusiv drumuri. Este posibil ca această licitație să fie blocată în acest moment ca urmare a concurenței dintre cei doi mari antreprenori din județul Bistrița-Năsăud, respectiv familiile Iugan și Larionesi, sau MIS GRUP vs. CAMPEADOR. Conform anunțului din SEAP, primii ofertanți sunt compania turcă de inginerie și construcții în energie Girisim Elektrik, având drept subcontractanți firmele românești: Energobit, Energobit Control Systems și Campeador.
Paradoxul acestei licitații este că demersurile Guvernului pentru decarbonarea Văii Jiului sunt puse pe hold de concurența între doi mari coloși ai exploatărilor lemnoase din perioada 2000 – 2017, când afacerile cu concernele austriece au înflorit în România. Reprezentanții celor două firme au fost anchetați și de Consiliul Concurenței în celebra anchetă privind înțelegerile anticoncurențiale din domeniul exploatării lemnului, unde au fost vizate firmele Frasinul (Larionesi) și Silvania (Farcaș/Iugan).
Cine este MIS GRUP firma bistrițeană care a depus contestația?
O firmă fondată în anii 2000 și specializată inițial numai pe exploatarea lemnului are acum intenții de dezvoltare pe zona energiei verzi. Dar să vedem cine sunt?
Cităm de pe site-ul oficial: „Fondată în 1999, compania M.I.S. Grup este o afacere de familie clasică, în care se împletesc deja experiența, flerul și entuziasmul a trei generații. În centrul ei rămâne seniorul Emil Iugan.
La început, M.I.S. Grup a fost un business în industria forestieră, având ca scop valorificarea superioară a resurselor locale de lemn, disponibile în această zonă bogată a Transilvaniei. Pentru că și activitatea de exploatare forestieră presupunea anumite activități de construcții, în special de drumuri, compania a acceptat provocarea și a format o divizie internă pentru construcții. Nu a durat mult până când această activitate a prins aripi, a ieșit cu proiecte și în afara companiei și, în cele din urmă, a devenit principala linie de business a M.I.S. Grup.
În 20 de ani de activitate, compania a devenit unul dintre cei mai importanți constructori din Transilvania, cu un portofoliu de peste 300 de lucrări finalizate în mai multe țări europene, cu 150 de angajați, cu o flotă impresionantă de utilaje și mașini, cu venituri anuale de aproape 20 milioane euro.”
Așadar, o firmă din zona exploatării lemnului, o activitate nu prea prietenoasă cu mediul, care s-a specializat mai nou pe domeniul construcțiilor și unde face venituri de câteva zeci de milioane de euro își dorește să se dezvolte și în domeniul energetic și își propune să înceapă cu parcuri de panouri fotovoltaice pe terenurile Complexului Energetic Oltenia.