Pâââârtiiiiiiiieeeee! S-a deschis iar pârtia Cocoș

Data:

Epopeea pârtiei Cocoș continuă, de această dată cu o veste bună, adică se poate schia și funcționează inclusiv teleschiul. Nu se știe până când! Așa că vă îndemn să profitați la maxim!

Context:

Primăria Bistrița a anunțat zile trecute că instalația de schi este defectă iar piesa necesară (n.n.:electrofrână) pentru reparații trebuie adusă din străinătate (n.n.: Italia) și numai transportul durează zece zile. Un anunț menit să calmeze schiorii care erau supărați pe administrație. Apoi s-a anunțat totuși deschiderea pârtiei dar fără teleschi, așa cum era și normal, adică acei schiori care vor să urce dealul Cocoș și să coboare pe schiuri să o poată face (pe vremuri așa era).

Acum însă vine vestea bună, dovadă că presiunea cetățenilor și a presei a funcționat, iar administrația a căutat în continuare soluții pentru a fi folosită pârtia măcar atâta timp cât vremea este favorabilă.

Primăria Bistrița anunță că: Instalația de urcare cu teleschiul pe Pârtia Cocoș a fost repusă în funcțiune printr-o soluție tehnică temporară, până la primirea piesei comandate, nepunând în pericol securitatea schiorilor care o utilizează.

Astăzi, pârtia va fi deschisă în intervalul orar 18.00–21.00, iar accesul va fi liber.

Pârtia va funcționa după următorul program:
Luni – vineri: 11.00–21.00;
Sâmbătă și duminică: 10.00–22.00.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Alcoolul la volan și consecințele lui

La data de 30 martie a.c., în jurul orei...

 Poliția: Acțiuni pentru protejarea elevilor, 24 de elevi erau fugiți de la ore

La data de 28 martie a.c., în intervalul orar...

PressHub: Falimentul City Insurance, ținut în sertar 4 ani de DIICOT

Articol scris de Virgil Burlă în PressHubDouă dosare penale...