MKS Funfloor Lublin joacă împotriva CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud pe 10 feb. 2024 la ora 20,00 (respectiv ora 21,00 ora României). Meciul se joacă la Hala Sportowo-Widowiskowa Globus din Lublin, Polonia. Acest joc face parte din EHF European League, Women. Fetele antrenate de Florentin Pera au făcut ieri un prim antrenament pentru jocul de astăzi. Vedeți imagini publicate pe pagina de FB a clubului, mai jos în video.
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud ocupanta locului întâi în Grupa C din EHF European League la handbal feminin este deja calificată matematic în sferturile de finală și întâlnește astăzi în deplasare echipa MKS FunFloor Lublin, aflată pe locul 2 în Polonia, dar care ocupă numai locul trei în grupa C.
De precizat că Gloria 2018 BN a învins-o pe MKS Funfloor Lublin acasă cu 26 la 23 în prima etapă din EHF.
Gloria are în ultimul timp un parcurs foarte bun deși joacă în trei competiții în același timp și are un program infernal. Ultimul eșec a fost în urmă cu 11 partide cu CSM Bucuresti, de atunci a bifat 10 victorii și o remiză.
În urmă cu patru ani, pe 4 ianuarie 2020, Gloria a jucat tot în EHF cu Lublin și a remizat 22 la 22.
Partida este transmisă în direct pe Digi Sport 4, Orange Sport 4, Prima Sport 5 și pe canalul oficial EHF.
Arbitri: Andreas Daviknes Borge și Magnus Muri Nygren (Norvegia). Observator din partea EHF: Ilmars Kazinieks (Letonia).
Meciul de astăzi are ca miză menținerea pe prima poziție din grupa C, aspect care ar permite echipei Gloria să joace în sferturi cu ocupanta locului secund din gurpa D, dar și să dispute pe teren propriu meciului retur din sferturi. Cu o victorie astăzi la Lublin, CS Gloria 2018 BN se asigură de menținerea primului loc în grupă înainte cu o etapă.
În cealaltă partidă din grupa C joacă HSG Bensheim/Auerbach vs. Neptunes Nantes. Cel mai probabil Nantes își asigură și ea calificarea în sferturi dacă învinge nemțoaicele de la Bensheim.
Foto copertă arhivă/2020/sursa Pagina de Facebook CS Gloria 2018 BN