Eugen Vaida cere public ministrului culturii Raluca Turcan să inițieze un program de clasare a cabanelor turistice istorice

Data:

Într-o scrisoare deschisă, publicată pe pagina sa de facebook, Eugen Vaida, arhitect, președinte al Asociației Monumentum (Ambulanța pentru Monumente), solicită ministrului culturii Raluca Turcan inițierea unui program de clasare a cabanelor montane istorice din România, ca reacție la demolarea parțială a cabanei Valea Sâmbetei.

Redăm integral textul scrisorii:

„Doamnă Ministru, Raluca Turcan,

Comunitatea montaniarzilor din România printre care mă aflu și eu este șocată de grozăvia începerii demolării parțiale a cabanei “Valea Sâmbetei”, o construcție emblematică pentru turismul montan și una dintre singurele nealterate de indiferența cu care a fost tratată această parte a patrimoniului după 1990. Motivele demolării sunt cele care se înscriu în linia sălbăticiei și ignoranței prin care am pierdut o parte din acest patrimoniu în lipsa unei educații pro-patrimoniu în școli și în rândul publicului larg, inclusiv a proprietarilor: “avea igrasie, căzuse tencuiala, era murdărie în interior, nu se mai putea salva…”.

Vă solicit începerea unui program de evaluare și clasare în Lista Monumentelor Istorice a cabanelor montane istorice prin Direcțiile Județene pentru Cultură și în colaborare cu toți actorii relevanți din județele care dețin un asemenea tip patrimoniu. Deși fac parte din istoria și identitatea noastră, vechimea lor nu poate fi adaptată ușor criteriilor de clasare din normele metodologice. Cu atât mai mult este nevoie de o discuție la nivelul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice despre acest tip de patrimoniu recent dar neglijat. În momentul de față nu cunosc vreo cabană aflată în afara stațiunilor care să fie clasată în lista monumentelor istorice.

Cabana „Valea Sâmbetei” face parte din șirul cabanelor construite în Munții Făgăraș până la mijlocul secolului trecut de SKV cea mai veche organizație de profil din România, înființată în 1880 la Sibiu. Construcția cabanei a început în 1931 prin grija filialei SKV Sighișoara și a fost finalizată în 1936, având câteva intervenții ulterioare.

În virtutea unor acțiuni concrete vă ofer prin colaboratorii noștri tot sprijinul pentru realizarea pro-bono a releveelor și studiilor istorice acolo unde se începe procedura de clasare. Prin Ambulanța pentru monumente am reușit în urmă cu 2 ani salvarea Cabanei Leaota. În urmă cu câțiva ani ne-am oferit tot prin Ambulanța pentru monumente sprijinul pentru refacerea învelitorii cabanei “Valea Sâmbetei”, sprijin valabil și astăzi.

Asociația Monumentum a solicitat vineri DJC Brașov începerea procedurii de clasarea în regim de urgență a acestei clădiri a cărei demolare a început și ne așteptăm ca lucrările să fie oprite odată cu înștiințarea personală și publică a proprietarului. Este salutară inițiativa MC de adoptare în urmă cu câteva zile a ordonanței prin care se dă posibilitatea instituțiilor deconcentrate să notifice public deciziile de clasare de urgență a clădirilor aflate în pericol iminent de demolare.

Demolarea cabanei nu face obiectul autorizării, din câte cunosc, doar reconfigurarea acesteia. Indiferent de caz, începerea procedurii de clasare primează în condițiile în care se identifică valori de patrimoniu, cum este acest caz.

Doamnă Ministru, este momentul să arătăm că conexiunile politice ale noilor proprietari ai clădirilor de patrimoniu avizi de îmbogățire de pe urma valorificării unor terenuri de pe care le-au ras nu pot suprima nevoia societății de a se dezvolta pe baza unor principii sănătoase.

foto 1: voluntarii Ambulanța pentru monumente în fața cabanei „Valea Sâmbetei”

sursa foto> Eugen Vaida Facebook

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Primarul Gabriel Lazany: Moș Crăciun a ajuns la Unirea

Primarul Gabriel Lazany și viceprimarul Ștefania Stere au participat...

Călin Georgescu a câștigat și în diaspora cu 43,35%

Candidatul surpriză Călin Georgescu a câștigat alegerile și în...

Breaking-News: Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei...

Primăria Bistrița: Cum să solicitați online ajutorul de încălzire

Pentru a solicita ajutor pentru încălzirea locuinței, trebuie să...