Dacă toată țara are pauză, la Bistrița e regal de handbal: România vs. Croația se joacă la Bistrița!

Data:

Toate echipele din Liga Florilor intră într-o perioadă de pauză bine meritată pentru că urmează meciurile echipei naționale. La Bistrița însă, handbalul feminin de nivel înalt intră din nou în scenă, bistrițenii fiind invitați la un meci al naționalei de handbal feminin.

Pe 28 februarie și 3 Martie, România întâlnește Croația în preliminariile Campionatului European de handbal feminin din 2024. Primul meci, cel din 28 februarie a.c. se va juca la Bistrița, iar cel de-al doilea, în deplasare, la Koprivnica.

România face parte din grupa A, alături de Croaţia, Grecia şi Bosnia-Herţegovina, și primele două echipe se califică la turneul final din 2024. Până acum, în primul meci din preliminarii, naționala feminină de handbal a României a câștigat în fața Bosniei, scor 49-17. La fel s-a întâmplat și cu Grecia, de care a trecut cu 32-20. Returul partidei cu Grecia se va juca la Buzău, pe 7 aprilie.

Campionatul European de Handbal Feminin din 2024 va marca o premieră, fiind prima ediție a competiției care va include 24 de echipe participante.

Competiția va fi organizată în Austria, Ungaria şi Elveţia.

Echipa României a obținut ultima medalie la un Campionat European în anul 2010 când s-a clasat pe locul trei și a luat medalia de bronz.

FRH a anunțat și lotul pentru dubla cu Croația, din lot fac parte și trei jucătoare de la CS Gloria 2018 BN, respectiv Bianca Bazaliu, Cristina Laslo și Sonia Seraficeanu.

Lotul complet, aici:

1 BAZALIU BIANCA CS GLORIA 2018 BISTRIŢA NĂSĂUD
2 BOICIUC ALISIA CSM CORONA BRAŞOV
3 BUCUR DARIA SCM GLORIA BUZĂU
4 CIOLAN ANA CSM TG JIU
5 CIUCĂ DIANA CS RAPID BUCUREŞTI
6 DINDILIGAN ALEXANDRA CSM BUCUREŞTI
7 GOGȊRLǍ ALICIA-MARIA SCM RM VÂLCEA
8 HOSU DACIANA SCM RM VÂLCEA
9 LASLO CRISTINA CS GLORIA 2018 BISTRIŢA NĂSĂUD
10 LIXǍNDROIU DIANA CSM SLATINA
11 LUPEI CORINA HC DUNĂREA BRĂILA
12 MIHAI MIHAELA CSM BUCUREŞTI
13 OSTASE LORENA CS RAPID BUCUREŞTI
14 POPA ANDREEA HC DUNĂREA BRĂILA
15 ROŞU DACHE ELENA CS MĂGURA CISNĂDIE
16 SERAFICEANU SONIA CS GLORIA 2018 BISTRIŢA NĂSĂUD
17 STOICA ANGELA ŞTEFANIA CSM BUCUREŞTI
18 VOICA ELENA BIANCA CSM CORONA BRAŞOV

sursa foto copertă: FRH/Facebook

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Taximetrist prins drogat la volan de polițiști

Dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul...

PURPLE MOOD la Festivalul Biolavanda din Delureni

”Stare de mov” (”purple mood”) este motto-ul ediției a...

Percheziții la o grupare de trafic de droguri. Trei persoane conduse la audieri

Astăzi, polițiștii Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița...