Unde s-a construit cea mai mare parcare din Bistrița în ultimii 4 ani?

Data:

Municipiul Bistrița a intrat într-o criză a parcărilor ca efect direct al implementării unor proiecte de mobilitate finanțate cu fonduri europene care propun transportul în comun ecologic și mersul pe bicicletă. Conform administrației liberale prin mai multe proiecte se pierd în total circa 4000 de locuri de parcare. Din aceste considerente Primăria a inițiat mai multe proiecte pentru construcția de parcări, pentru unele din acestea fiind inițiate lucrările la începutul anului 2024.

Între timp, Consiliul Județean Bistrița – Năsăud a construit și dat în folosință în 2022 cea mai mare parcare din Bistrița. Parcarea dispune de 470 locuri de parcare și ar putea să fie folosită în sistem park and ride pentru că zona este deservită de transportul în comun, rețeaua rutieră a fost reabilitată și sunt prevăzute inclusiv piste de bicicletă.

Unde este situată cea mai mare parcare construită în ultimii 4 ani?

Parcarea cu cele mai multe locuri de parcare din Bistrița este în cartierul Unirea și deservește noua sală polivalentă Teraplast Arena.

Din fotografii puteți observa că parcarea este una destul de generoasă și este plină de fiecare dată când este vreun eveniment la noua sală polivalentă.

Are cineva idee unde s-a mai construit o parcare la fel de mare în Bistrița? Întreb pentru mai mulți prieteni.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Ana Blandiana, mesaj emoționant la primirea Premiului Prințesa de Asturia

Ana Blandiana a reacționat, într-o postare pe Facebook, după...

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie

Colocviile George Coșbuc- Festivalul Național de Poezie,  Ediția a...

HUB-ul de servicii al M.A.I., modalitate de sesizare a comportamentului agresiv în trafic

Prevenirea și combaterea violențelor în trafic reprezintă un domeniu...