Președintele Uniunii Scriitorilor din România, criticul şi istoricul literar, Nicolae Manolescu a murit sâmbătă la vârsta de 84 de ani. Vestea a circulat repede pe rețelele sociale. „S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!”, a transmis sâmbătă criticul literar Mircea Mihăieş.
Nicolae Manolescu și-a donat în anul 2017 manuscrisele Bibliotecii Județene „George Cosbuc” Bistrița-Năsăud. Prietenia cu directorul bibliotecii Ioan Pintea, dar și siguranța că aici vor fi apreciate și își vor găsi menirea și rostul a făcut ca Nicolae Manolescu să lase această moștenire culturală Bistriței.
Peste 14.000 de file de manuscrise ale academicianului Nicolae Manolescu au ajuns la Biblioteca Județeană „George Cosbuc”, donate de reputatul critic și istoric literar. Este vorba de manuscrisele celebrelor „Teme”, ale „Cronicilor literare” din „Contemporanul”, „Romania literară”, „Steaua”, „Ateneu” și ale mai multora dintre volumele scrise de Nicolae Manolescu, cum sunt „Arca lui Noe”, „Cititul și scrisul”, o mare parte din „Istoria critică a Literaturii Române” etc. Într-un emoționant text care însoțește donația, intitulat de către autor „Amurgul manuscriselor”, Nicolae Manolescu își explică gestul.
„Aceia care lasă în urmă scrieri de mână sunt cei, nici aceștia toți, care fac parte din generația noastră. Cei de după noi scriu pe computer. Am scris toată viața cu creionul, cu stiloul, cu pixul. Până când, aflat la Paris vreme de nouă ani, am fost obligat să scriu pe computer, care îmi facilita expedierea textelor în țară. Manuscrisele cronicilor mele au rămas în mare parte în redacția „Contemporanului” sau a „României literare”. Ca și o parte din „Teme”. Manuscrisele cărților le-am păstrat, cine mai știe de ce. Dar de la „Istoria critică” (mare sau mică) încoace, nu mai am decât printuri (șpalturile de odinioară), când le mai am și pe acelea. Manuscrisele le-am purtat cu mine întreaga viață, nu neapărat crezând în valoarea lor după moartea mea, dar poate dintr-o obligație neconștientă pe de-a-ntregul față de fiul și de fiica mea, în ideea că vor dori cândva să-mi cunoască scrisul de mână. Nu m-am gândit decât de curând că vremea manuscriselor a apus. Și că ale mele se vor afla printre ultimele.
O întâmplare fericită a făcut să descopăr Biblioteca Județeană „G. Coșbuc” de la Bistrița și pe directorul ei, poetul și preotul Ioan Pintea. După câteva ore petrecute în atmosfera ei unică, m-am decis să-mi donez manuscrisele (în acel moment nu țineam minte câte aveam și nici măcar unde se aflau!) minunatei instituții. Acum ele se află pe mâini bune. Iar eu stau liniștit că nu se vor pierde, cel puțin pe durata vieții Bibliotecii bistrițene, care e, în orice caz, mai lungă decât a noastră.
Îți mulțumesc de a le fi acceptat, dragă prietene Ioan Pintea”.
Toate manuscrisele se află acum într-o secție a Bibliotecii, inaugurată anul trecut și numită Casa Colecțiilor și documenteleor de Patrimoniu, o casă a culturii unde se găsesc și alte manuscrise și donații, inclusiv ale Anei Blandiana. Casa este celebră la Bistrița pentru că a fost locuită de fratele lui Mihai Eminescu, căpitanul Matei Eminescu, erou din primul război mondial. Casa Colecțiilor a fost restaurată printr-un credit de 1,5 milioane euro de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și a fost inaugurată anul trecut, mai multe aflați aici.
Când a aflat despre acest proiect și a hotărât să doneze opera sa în manuscris, Nicoale Manolescu a afirmat că mai sunt și oameni de stânga care fac lucruri bune, cu referire la liderul PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
De asemenea, deși nu a putut să participe la inaugurare, a transmis că este un gest eroic să construiești un edificiu de cultură în aceste vremuri, cu atât mai mult o bibliotecă, o casă a colecțiilor.
Sursa foto: Ioan Pintea/Facebook