Pe 29 august la Casa Colecțiilor şi a Documentelor de Patrimoniu a avut loc lansarea volumului de epigrame Fețe-fețe, de Grigore Cotul. Autorul, Grigore Cotul, împreună cu Biblioteca Județeană ”George Coșbuc”, au avut invitați numai unul și unul, punând în scenă un mic spectacol de umor. Vedeta incontestabilă a fost caricaturistul Costel Pătrășcan, care ne-a făcut să râdem cu gura până la urechi.
Manifestarea a fost deschisă de directorul Bibliotecii Județene, Ioan Pintea care a prezentat autorul și a adresat un bun venit oaspeților, autori de epigrame din mai multe județe ale țării, dar și publicului numeros.
În continuare, Grigore Cotul a prezentat autorii de epigrame și i-a invitat rând pe rând să-și prezinte operele: Constantin Moldovan, Florin Rotaru, Sanda Nicucie, Ștefan Ciocianu, Daniel Bratu și Radu Ivan. La rândul său, Grigore Cotul a prezentat cartea printr-o selecție de epigrame din volumul Fețe-Fețe.
În încheiere artistul Costel Pătrășcan ne-a condus în universul caricaturii și am asistat la o expoziție satirică de mare valoare în care autorul a combinat muzica, filmul și caricatura cu comentariile proprii.
Puteți să vedeți evenimentul în întregime aici.
Câteva foto cu caricaturi