CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud a trecut la limită astăzi de SCM Universitatea Craiova, cu 26-25 (16-14), pe teren propriu. Un meci mai greu decât se așteptau și pe care l-au făcut mai dificil prin multe greșeli personale.
Gloria nu a început meciul prea bine și le-a permis craiovencelor să conducă în startul jocului. Bistrițencele au recuperat în partea a doua a primei reprize și au intrat la pauză în avantaj de două goluri. Rodriguez nu a putut juca din cauza unei accidentări. S-a început cu ea în teren însă nu a putut continua. Florentin Pera speră să o recupereze pentru că e o jucătoare foarte importantă.
Gloria a condus aproape toată repriza a doua și a luat avans chiar de cinci goluri, însă a pierdut foarte ușor acest avantaj după o serie de greșeli, dar și de decizii la limită dacă nu controversate ale arbitrelor.
Florentin Pera a precizat la conferința de presă că nu am gestionat bine jocul în partea a doua și le-am permis celor de la Craiova să reintre în meci, după care a fost o victorie la limită.
Florentin Pera: ”O felicit pe Nocun pentru golul victoriei!”
Golul victoriei a fost înscris de Dagmara Nocun în ultima secundă.
Tamires Morena De Araujo Frossard, Danila Patricia So Delgado Pinto, Bianca-Maria Bazaliu şi Gnonsiane Niombla au marcat câte 4 goluri, Nosek și Nocun – 3, Fujita și Seraficeanu – 2 goluri pentru Gloria.
Kapitanovici – 0/8, De Arruda – 6/23
De remarcat că s-au dat foarte puține goluri pe extreme. Dar nici jocul portarilor nu a mai fost la fel de bun la Gloria, în timp ce poarta Craiovei a stat mult mai bine astăzi cu Risovici Jovana 12/18 și Zoqbi de Paula 5/25, în total au avut 17 parade din 43.
Florentin Pera a menționat la conferința de presă că jucătoarele se motivează mult mai bine pentru meciurile din liga campionilor și sunt puțin mai relaxate la meciurile din campionat, dar să nu uităm ca a fost o serie de meciuri în toate competițiile în care am întâlnit într-un timp scurt pe CSM București și pe CS Rapid București de câte două ori la rând. Practic Gloria a jucat 5 meciuri cu echipe de Liga Campionilor.
Vedeți conferința de presă integral aici, cu mai multe detalii inclusiv despre selecționarea unor jucătoare la meciurile naționalei de handbal.
Ce au făcut contracandidatele?
Campioana CSM Bucureşti a dispus de CSM Târgu Jiu cu scorul de 28-25 (15-13), în deplasare. Vicecampioana CS Rapid Bucureşti a câştigat în deplasare cu SCM Gloria Buzău, scor 32-22 (17-9).
Clasament
1. CSM Bucureşti 12 puncte (4 jocuri)
2. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 12 (4)
3. CS Minaur Baia Mare 9 (3)
4. CS Rapid Bucureşti 9 (4)
5. SCM Râmnicu Vâlcea 6 (3)
6. SCM Universitatea Craiova 6 (4)
7. CSM Corona Braşov 6 (3)