RAZIE în tren: Polițiștii au luat la puricat călătorii, ce nereguli au găsit?

Data:

Acţiune de tip „razie” pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători.

La data de 4 octombrie a.c., poliţiştii Biroului Județean de Poliţie Transporturi Bistrița-Năsăud, ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj au desfășurat acțiuni de tip „razie” pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători din județ.

Polițiștii de la transporturi au acționat împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în scopul prevenirii faptelor cu violență și a furturilor de la călători, depistării minorilor lipsiți de supraveghere, dar și a unor persoane urmărite în temeiul legii.

În cadrul acțiunii, au fost efectuate verificări în staţii de cale ferată şi pe 2 trenuri de călători, fiind legitimate și verificate în aplicația e-DAC 120 de persoane. De asemenea, au fost verificate 7 persoane plasate în arest la domiciliu, nefiind înregistrate nereguli.

Totodată, au fost depistați patru minori căutați la nivel național, fiind sesizată dispariția acestora.

În cadrul raziei, polițiștii au constatat, în flagrant delict, o infractiune de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Asupra unui bărbat din Botoșani care călătorea pe ruta Timișoara-Iași, polițiștii au descoperit 3 cuțite ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, polițiștii au depistat alte două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere și care au fost conduse la audieri.

Pentru neregulile de natură contravențională constatate, poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni, majoritatea conform Legii 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi conform H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a contravenţiilor aplicate fiind de 4.485 de lei.

La activități au participat şi specialiști ai Autoritătii Feroviare Române care au verificat şi testat cu aparatul etilotest 26 de persoane care au atribuţii pe linie de siguranță feroviară.

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Cum arată Pasajul Măcelarilor după ce a fost dat pe mâna elevilor de la arte

Pasajul Măcelarilor care face legătura între B-dul Republicii și...

Atenție la cadouri! Jucării contrafăcute la Beclean

În urma unor controale efectuate de polițiștii Serviciului de...