Handbal feminin: Vasile Stângă îi dă dreptate lui Pera, în conflictul cu Laslo

Data:

Vasile Stângă, fost handbalist și selecționer al naționalei, a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre declinul de la naționala de handbal femin. De asemenea, Stângă a discutat și despre conflictul dintre Florentin Pera și Cristina Laslo, unde acesta i-a dat dreptate antrenorului Pera.

“Eu am tras semnalul ăsta de alarmă mai demult, când am spus că atunci când se va retrage Cristina Neagu va fi un dezastru total. Ajunge exact ca handbalul masculin, ne vom lupta să ne calificăm la europene și mondiale.

Asta ne întrebăm și noi, n-am mai auzit de Elveția, dar uite să se întâmplă și lucrul ăsta. Nu știu dacă mă înșală memoria, dar ne-a bătut și Angola. Nu e accident, asta e valoare, nu avem valoare, degeaba… E o sarcină grea pentru antrenor, dar va avea o muncă imposibilă. Nu poate să scoată din echipa asta o echipă care să se bată cu Norvegia, cu Danemarca, e imposibil”, a declarat Stângă despre naționala de handbal feminin.

În ceea ce privește neconvocarea Cristinei Laslo, respectiv a conflictului cu antrenorul, Vasile Stângă a spus:

”Eu personal sunt de acord cu antrenorul. Adică nu se poate așa ceva, ca o jucătoare să emită pretenții să fie schimbat antrenorul, să ajungă la asemenea amenințări. Din ce am înțeles, nu știu dacă e adevărat, CSM-ul i-a făcut o oferta, a vrut să destabilizeze puțin Bistrița, dar reacția ei de <<Îl dați afară sau plec eu>>…”

Așadar fostul selecționer Stângă spune că în conflictul dintre Laslo și Pera și-a băgat coada și CSM București, pentru a destabiliza Gloria. O ipoteză pe care nu am mai auzit-o până acum cel puțin, dar care pare plauzibilă.

Vasile Stângă a mai declarat că nu pot să vină astfel de acțiuni ”Și de la o jucătoare care, ce să vă spun, nu a demonstrat nimic, n-a câștigat nimic. Părerea mea, e mediocră. Am văzut-o acum mulți ani, am zis că va ajunge jucătoare bună, dar de când am văzut-o nu a progresat deloc. Aceeași fentă de depășire, aceeași aruncare la poartă, mai ales că e și conducătoare de joc, îmi pare rău pentru ea, dar antrenorul are dreptate, trebuie disciplină”.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Vineri 1 noiembrie zi de meci: CS Gloria 2018 BN vs. HC Dunărea Brăila

Echipa de suflet a bistrițenilor, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud...

Analiza bugetării de gen, o cercetare Funky Citizens

Pe data de 22 octombrie 2024, a avut loc...

Primarul Gabriel Lazany a modificat proiectul parcării din zona Aleea Heniu

Proiectul de parcare din zona Aleea Heniu era prevăzut...

Programul de colectare a deșeurilor în luna Noiembrie

”Reciclezi deșeurile – faci lumea mai bună!! Implică-te și...