Operațiunea ”PETARDA” continuă

Data:

       Minivacanța care tocmai s-a încheiat s-a desfășurat fără probleme deosebite din punct de vedere al ordinii publice, iar pe această cale mulțumim bistrițenilor care au înțeles să respecte normele de conviețuire socială la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi BN într-un comunicat de presă. 
  Având în vedere controalele executate pe linia comercializării articolelor pirotehnice, pe parcursul acestei luni au fost depistați doi agenți economici care comercializau materiale pirotehnice fără a deține autorizație în acest sens.             

Au fost întocmite actele de sesizare pentru operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.
Jandarmii au ridicat în vederea confiscării cele aproape 300 articole pirotehnice iar împreună cu actele de sesizare, au fost predate către Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B.-N. în vederea continuării cercetărilor.
Astfel de acțiuni cât și activități preventive pe această linie, sunt organizate și în perioada următoare pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională la regimul materialelor pirotehnice.
Au fost constatate în total 14 infracțiuni atât pe timpul acțiunilor independente precum și în cooperare cu alte instituții.
De asemenea, în perioada de referință au fost constatate în total 54 de sancțiuni contravenționale, astfel: 32 de amenzi în valoare de 13.200 lei și 22 de avertismente scrise, cele mai multe sancțiuni fiind applicate pentru consumul de băuturi alcoolice în spațiul public neamenajat și provocarea unor scandaluri.

Au mai fost aplicate sancțiuni pentru tulburarea ordinii publice, adresarea de injurii, atragerea unor persoane de sex opus cu scopul întreținerii de raporturi sexuale pentru obținerea de foloase materiale, respectiv nesupravegherea animalelor.

Foto cu caracter ilustrativ.

Urmăriți Saptamana.online și în Google News

Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petrașhttps://saptamana.online/
jurnalist, free-lancer, blogger

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Popular

Citește mai mult

Via Transilvanica pe lista CNN Travel cu detinațiile de neratat în 2025

Via Transilvanica rămâne un proiect valoros, recunoscut la nivel...

Tânăr arestat pe 30 de zile, după o urmărire ca în filme pe Valea Ghinzii. Ce a făcut?

Inspectoratul de Poliție Județean BN informează că la data...

Bucurați-vă, că sensul vieții e însăși viața!

Articol scris de Crin-Triandafil TheodorescuPlimbându-mă prin orașul sufocat de...

Concert simfonic extraordinar de ANUL NOU pe 4 ianuarie la Palatul Culturii

Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal George Coşbuc...