Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a fost la un pas de a obține un rezultat important pe terenul celor de la Podravka Koprivnica, dar a pierdut la limită, 26-25, într-un meci care a ținut fanii cu sufletul la gură. Deși echipa lui Florentin Pera a avut momente bune și ocazii de a egala în final, jocul a fost în favoarea gazdelor și au reușit cu șansă să păstreze diferența de un gol. Poate un egal era mai echitabil, însă Gloria nu are noroc și pierde la limită.
O partidă echilibrată, decisă pe final
Startul meciului a fost promițător pentru Gloria, care a deschis scorul încă din primul minut. Totuși, Podravka a răspuns rapid și a preluat conducerea, menținând un ritm susținut pe parcursul primei reprize. La pauză, scorul era egal, 15-15, iar partida părea deschisă oricărui rezultat.
În partea a doua, echilibrul s-a menținut până în minutul 44, când tabela arăta 20-20. Însă, în minutul 52, Podravka a reușit să se desprindă la două goluri, profitând de câteva momente de slăbiciune în apărarea Gloriei. Gloria reușește să egaleze în minutul 56, aducând scorul la 24-24, după ce înscrie Vukcevici.
Finalul a fost marcat de câteva parade spectaculoase ale portăriței Măzăreanu, dar bistrițencele nu au reușit să concretizeze șansele create pentru a forța victoria.
Jucătoarele decisive ale Gloriei
Cele mai bune marcatoare pentru Gloria Bistrița au fost Danila So Delgado și Seynabou Mbengue, fiecare contribuind cu câte 7 goluri. Eforturile lor nu au fost însă suficiente pentru a aduce un rezultat pozitiv în Croația.
Pentru Gloria au marcat: Mbengue Rodríguez, Seynabou – 7, So Delgado Pinto Danila Patricia – 7, Fujita Asuka – 3, Kirdiasheva, Valeriia – 2, De Araujo Frossard, Tamires Morena – 2, Kácsor, Gréta -2, Nocun, Vukcevic, Nikolina – 2,Dagmara – 1.
Situația din clasament și șansele Gloriei
În urma acestei înfrângeri, Gloria Bistrița rămâne pe locul șase în Grupa A din Liga Campionilor, beneficiind de jocul rezultatelor, respectiv egalul 22-22 dintre dintre Storhamar și NFH.
Cu doar câteva meciuri rămase de disputat în faza grupelor, șansele Gloriei de a avansa în fazele eliminatorii sunt fragile. Echipa trebuie să câștige puncte în următoarele partide și să spere la rezultate favorabile în celelalte confruntări din grupă. O victorie în deplasare ar fi fost crucială pentru a păstra un avantaj în fața principalelor contracandidate, dar Gloria încă mai poate spera la calificare dacă își maximizează punctele în jocurile rămase. Vin însă jocuri foarte dificile cu Ferencvaros, Mets, Krim și CSM București. Se pare că partidele cu CSM București ar putea face diferența în grupa A în bătălia pentru locul 6 cu adversarele Storhamar (6 puncte) și Nykobing (4 puncte).
Ce urmează pentru Gloria?
Pentru a continua parcursul european, Gloria trebuie să se concentreze pe consolidarea apărării și pe eliminarea greșelilor care au costat-o în meciul cu Podravka. De asemenea, este esențial ca echipa să-și păstreze moralul ridicat și să profite de avantajele terenului propriu în următoarele confruntări.
„Vreau să-mi felicit jucătoarele pentru că s-au luptat toate cele 60 de minute. Am jucat un handbal bun, dar cred că astăzi cea mai bună echipă nu a câștigat. Asta e viaţa. Sunt foarte supărat pentru că am pierdut acest meci. Am pierdut câteva momente în a doua repriză când nu am jucat colectiv, ci individual. În general, în atac am avut un joc bun. În apărare am jucat bine, dar nu am avut o apărare bună împotriva pivotului lor ”, a declarat Florentin Pera după meci, conform site-ului oficial EHF.
Rămâne de văzut dacă Gloria Bistrița va reuși să depășească acest moment dificil și să își mențină visul european în viață. Fanii așteaptă cu nerăbdare următoarele meciuri pentru a vedea dacă echipa lor poate răsturna calculele hârtiei. Partida următoare este acasă cu FTC Rail Cargo Hungaria, echipa de pe locul doi în Grupa A.
Urmăriți Saptamana.online și în Google News