Ghinda /Windau este o localitate aflată la 5 km est de Bistriţa care a făcut parte din districtul Bistriţei. În 1332 este înregistrat Conrad plebanus de Vinda, fiind prima atestare documentară a așezării. Mai multe detalii puteți afla de pe Wikipedia, unde am actualizat pagina cu informații complete.
Biserica de zid de lângă pârâul Ghinzii a fost edificată, conform unei inscripţii din peretele navei la 1584 dar a fost distrusă de incendiu din 1661, bolţile fiind refăcute în stil baroc la 1790. În turn se menţionează montarea unui ceas la 1739, opera meşterului bistriţean Georg Lochner, iar orga confecţionată de către organistul Muller data din 1741, înlocuită de alta nouă la 1886 cu fonduri puse la dispoziţie de catre asociaţia Gustav Adolf. Şcoala a fost edificată în anul 1863 iar saal-ul (Căminul Cultural) era edificat în 1914. Dacă la mijlocul secolului XIX satul era exclusiv săsesc, cu o populaţie de 446 loc., în 1910 erau 307 saşi, 90 de români şi 89 ţigani. În toamna lui 1944 cei 336 de etnici germani au fost evacuaţi, o parte sunt readuşi în vara anului 1945. Degradarea zidurilor bisericii au determinat mutarea clopotelor şi altarului (1857) în alte locaţii ulterior biserica fiind demolată (conform localnicilor clopotele ar fi ajuns la Sibiu). Majoritatea gospodăriilor tradiţionale au fost modificate sau reconstruite, puține case din centrul satului mai păstrează fațadele de tip săsesc.
În imagine se văd lucrări inițiate de primărie pentru edificarea unui scuar. În plan îndepărtat se vede fosta casă parohială evanghelica monument istoric.
Placa comemorativă amplasată în trecut în biserica evanghelică este astăzi repusă pe vechea fundație a bisericii reconstituite în scuarul din Ghinda. Placa a fost recuperată de președintele Forumului German Bistrița-Năsăud, dr. Cristian Roth-Gross.
Windau, interior de casă săsească
Fotografia de mai jos este una descrisă de profesorul Oskar Schrabel, în cartea ”Nostalgii citadine” drept Katharina și zestrea ei. Aceasta ne arată frumosețea decorului interior într-o casă săsească din Ghinda/Windau, cu blide și ulcioare așezate frumos pe perete, iar patul plin de perne decorate tradițional.
Duminică la biserică în Windau
Duminca la biserică, sașii se așezau dupa reguli stricte: fie femeile și bărbații separați de cele două părți ale navei, fie după rânduiala sași-landleri (zona Sibiului). În imagine avem sași din Ghinda, jud. Bistrița-Năsăud, în „Kirchenpelz” (Cojocul de biserică), piesă vestimentară prețioasă și deosebit de frumoasă, purtată cu precădere până în anii Primului Război Mondial.
Sursa foto: Unvergessene Heimat Siebenbürgen, Bernd G. Längin, Weltbild Verlag, 1997, povestisasesti.com
Copii la altar este o altă fotografie frumoasă care reflectă viața socială a sașilor din Ghinda. Puține comunități își permiteau la vremea respectivă să aducă un fotograf ca să le facă fotografii copiilor lor la biserică sau la diferite ocazii. Aici vedem multe fetițe cu buchete de flori în mână.
Sursa foto: https://www.muzeuldefotografie.ro/2014/02/romania-fotografiata-de-kurt-hielscher-fotoreportaj-din-1933
Mirii din Windau
Miri din Ghinda/Windau este o carte poștală necirculată, dar care s-a vândut recent pe un site de licitații din Ungaria, cu suma de 2000 de forinți. Fotografia este color și arată frumusețea cojoacelor săsești din zona Nosnerland, fiind cuprinsă în numeroase lucrări și articole de specialitate, fapt care face cu atât mai celebră localitatea Ghinda, aflată în prezent în subordinea administrativă a Bistriței.
Costumul popular este o puternică marcă identitară, felul în care oamenii își mărturisesc apartenența la comunitate și se diferențiază implicit de ceilalți. Frumos cusut, minuțios împodobit, croit din materiale lucrate în casă sau comandate la meșteri vestiți din Bistrița, Sibiu ori Brașov, costumul tradițional este o operă de artă și o transpunere a sufletului săsesc pe pânză. Tocmai de aceea, Tracht-ul se transmite din generație în generație, ca un patrimoniu sfânt, scrie povestisasesti.com
Confirmarea la sași
Înainte de 1990, Confirmarea era la sași o zi de sărbătoare aşteptată de întreaga comunitate, aflăm de pe site-ul poveștisasesti.com. În mod tradițional, avea loc în duminica de Florii, înaintea Săptămânii Mari. Copiii care ajunseră la vârsta Confirmării (13-15 ani) se pregăteau de această zi cu un an înainte, prin lecții alături de preot. Era unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa lor, ziua când se despărţeau de copilărie şi deveneau tineri importanţi în comunitate. Atât pregătirile, cât și ceremonia în sine, păstrau același ritm și ton sobru, sărguincios și temeinic specific sașilor, pentru că pregăteau practic primul pas responsabil în viața matură. În multe localități, în ziua de Florii erau câte 30-40 de copii de confirmat.
După 1990, ceremonia de Confirmare a devenit treptat o raritate în Transilvania. Încă o sărbătoare din alte vremuri, din altă lume, despre care saşii îşi amintesc nostalgici, iar restul locuitorilor, de alte religii, nu știu ce înseamnă. Asta pentru că sașii au plecat, iar printre cei rămași nu mai prea sunt tineri de confirmat.
Fete la slujba de confirmare în Ghinda/Windau, jud. Bistrița-Năsăud. Foto: albumul lui Hans Retzlaff, Bildnis eines deutschen Bauernvolkes, Berlin, 1939, sursa foto povestisasesti.com
Windau, Biserica Evanghelică înainte de demolare, sursa foto wikipedia.
